![]() |
La Copanca a fost deschis un nou sediu pentru Punctul de medicină de urgenţă (Foto)
Un nou sediu al Punctului de Asistenţă Medicală Urgentă (PAMU) a fost deschis ieri în satul Copanca, raionul Căuşeni.
La Punctul de Asistență Medicală de Urgență din Copanca activează o echipă de 12 angajați, care deservește aproape şapte mii de locuitori din localităţile Copanca, Valea Verde, Leuntea și Grădinița (raionul Căuşeni). "Odată cu deschiderea noului sediu, accesul cetățenilor la serviciile medicale de urgență va fi sporit, iar urgențele medico-chirurgicale vor fi deservite cu o mai mare operativitate", a menţionat Rodica Scutelnic, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit autorităţilor locale, încăperea anterioară, cu o suprafață de 90 metri pătraţi, situată în incinta unei clădiri vechi a fostului spital, se afla în stare avariată. "Era un edificiu inacceptabil, cu pereții fisurați, cu utilaje şi sistem de încălzire depăşite. Condițiile sanitare nu corespundeau cerințelor minime, autospecialele nu aveau un loc de parcare protejat împotriva condiţiilor naturale nefavorabile", a afirmat Victor Rusanov, viceprimarul satului Copanca.
Ca urmare a unui program investiţional al autorităţilor R. Moldova, PAMU de la Copanca va dispune de un sediu nou, cu o suprafață totală de 204,2 metri pătraţi, cu încăperi separate destinate sălii de alertă, păstrării medicamentelor, odihnei angajaților în perioada de repaos, sufragerie, saloane sanitare și camere auxiliare pentru întreținere. De asemenea, sediul are o construcție cu suprafața de circa 50 de metri pătraţi, pentru protecția și staționarea a două autospeciale medicale. "Încăperile sunt asigurate cu echipament și mobilier nou, deoarece îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrătorii medicali de urgență este una dintre preocupările constante ale conducerii Centrului", a specificat Vasile Cucu, vicedirector al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Valoarea proiectului de la Copanca se estimează la aproximativ cinci milioane de lei.
Sursa:
Diaspora, însemnată să se înregistreze în prealabil pentru alegerile prezidențiale
Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Rusia
MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1787
- Populația:
- 951 locuitori
Pohorniceni este un sat şi comună din raionul Orhei. Pohorniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Orhei și la 50 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 951 de oameni. Satul Pohorniceni a fost menționat documentar în anul 1787.
Comentarii
(0)