|
Bunicii: cheia evoluţiei umane
Nu ne-au vegheat doar copilăria, ci, conform unor ultime studii, din timpuri imemoriale pînă în prezent, bunicii din toată lumea au avut un rol extrem de important în evoluţia speciei umane şi consolidarea familiilor.
Potrivit Daily Mail, suportul lor psihic, emoţional şi material a ajutat mii de generaţii de oameni să crească sănătoase, echilibrate şi cu un set de valori corecte şi funcţionale.
Dragostea şi experienţa oferită de bunici propriilor copii şi nepoţilor au ajutat la depăşirea unor dificultăţi serioase precum divorţul sau pierderea tragică a unui membru al familiei.
Spre exemplu, un studiu din Finlanda a evidenţiat faptul că acei copii care au bunici relativ tinere ajung să trăiască mai mult decît copii care au bunici mai vîrstnice.
S-a mai stabilit faptul că bunicile din partea mamei işi iubesc mai mult nepoţii decît cele din partea tatălui. Cercetătorii explică acest comportament pe baza faptului că bunica din partea mamei simte instinctual legătura ADN cu nepotul, fiind foarte atentă la transmisia liniei genetice mai departe.
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1749
- Populația:
- 1211 locuitori
Țîbuleuca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Dubăsari și la 74 km de Chișinău. Populaţia satului Țîbuleuca alcătuia 1211 de oameni în anul 2011. Satul Țîbuleuca a fost menționat documentar în anul 1749.
Comentarii
(0)