|
Starea rîurilor mici din țară, din nou, în atenția Ministerului Agriculturii
Poluarea excesivă a rîurilor cauzată de deversarea apelor uzate neepurate, lipsa stațiilor de epurare, nerespectarea zonelor de protecție a rîurilor, bararea ilegală a cursului rîurilor și modificarea albiei naturale a acestora.
Sînt doar cîteva dintre problemele rîurilor mici din țara noastră, raportate în cadrul unei ședințe la Ministerul Agriculturii. La reuniune au mai fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția de Mediu, Agenția Apele Moldovei, transmite agora.md.
Funcționarii de la Ministerul Agriculturii au prezentat o serie de activități desfășurate în scopul îmbunătățirii situației în domeniu. Printre acestea implementarea a șase proiecte pilot pentru reabilitarea bazinelor rîurilor mici, realizarea cu suportul UNDP a proiectului de reabilitare a rîului Camenca, alocarea surselor financiare pentru construcția stațiilor de epurare din Fondul Ecologic Național și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, asigurarea inventarierii apelor.
Totodată, părțile au discutat despre Acordul de Grant alocat de Romînia, în valoare totală de aproximativ 9,8 milioane de euro, pentru reabilitarea rîului Bîc, despre necesitatea modificării Legii apelor și promovarea propunerilor de înăsprire a penalităților pentru încălcarea regimului de protecție a apelor.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 397 locuitori
Cot este un sat din cadrul comunei Climăuţii de Jos, raionul Șoldăneşti. Amplasat pe malul drept al Nistrului, satul Cot se află la o distanță de 26 km de orașul Șoldănești și la 144 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 397 de oameni. A fost atestat documentar în 1772.
Comentarii
(0)