|
Nistrul ar putea să rămînă în curînd fără principalii săi afluenți
Reprezentantul organizației ecologice "Ecodava", Oleg Sclifos a comunicat pentru Sputnik Moldova că afluenții Bâc și Răut s-au întrerupt cursul pe unele porţiuni.
Râurile Bâc și Răut, care sunt principalii afluenți ai Nistrului, ar putea dispărea în cel mai scurt timp, dacă sistemul lor ecologic nu va fi restabilit, a declarat pentru Sputnik Oleg Sclifos, reprezentant al organizației ecologice "Ecodava".
"Noi am organizat câteva expediții de-a lungul râurilor Bâc și Răut. Ambele artere acvatice sunt foarte poluate din cauza obiectivelor industriale construite aici. În unele locuri cursul lor este oprit", a subliniat Sclifos.
Elena Zubcov, doctor habilitat în biologie, șefa laboratorului de hidrobiologie și ecotoxicologie a Institutului de Zooologie al Academiei de Științe a precizat că Nistrul mai are o problemă gravă, pe lângă pericolul pe care-l prezintă construcția unor staţii hidroelectrice. Este vorba de extragerea nisipului și prundișului.
"Nisipul și prundișul sunt plămânii și ficatul râului. Ele îl curăță de elementele nocive. Lipsind Nistrul de aceste elemente, noi riscăm să avem un râu poluat în totalitate", a spus Zubcov.
Expertul consideră că rezolvarea acestei probleme este dificilă și din motivul că nu sunt luate în considerare opiniile savanților.
"Dacă mai înainte nici o întreprindere industrială nu putea arunca în râu mai multe ape reziduale decât era indicat în recomandările specialiștilor, astăzi sistemul ecologic, de facto, nu este reglementat de nimeni", a încheiat Zubcov.
Sursa:
- Diaspora, însemnată să se înregistreze în prealabil pentru alegerile prezidențiale
- Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Rusia
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1865
- Populația:
- 278 locuitori
Flutura este un sat din cadrul comunei Tîrşiţei, raionul Teleneşti. Localitatea Flutura se află la distanța de 45 km de orașul Telenești și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 278 de oameni. Satul Flutura a fost atestat documentar în anul 1865.
Comentarii
(0)