|
Astăzi, sărbătorită este ia
La data de 24 iunie, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Sărbătorit pentru prima dată în 2013, astăzi, evenimentul este marcat în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente.
Astăzi mai mult ca oricînd moldovenii sînt îndemnați să îmbrace o ieși să demonstreze cît de mult își iubesc patria, datina și neamul.
Ia, poalele, fota, catrinţa sau marama sînt elementele ce compun costumul femeiesc tradiţional. Ia era confecţionată din pînză albă de bumbac, de in sau de borangic şi se distingea, în funcţie de regiune, atît prin motive cît şi prin tehnicile de decorare, transmise de la o generaţie la alta, fapt care a conservat tradiţia, bunul gust şi unicitatea de la o generaţie la alta. Culorile folosite la cusut erau în două - trei nuanţe cromatice, de regulă, dar erau ii cusute în întregime cu fir negru. La acestea se adăugau, după specificul zonelor, culori pastelate, fire metalice, flori, fluturi şi mărgele. În componenţa motivelor folosite la decorarea iilor intrau floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate. Brodate pe faţă, spate sau mîneci, aceste simboluri protejau persoana care urma să poarte acea ie, ţinînd răul şi ghinionul departe. Iile cusute arătau, totodată, statutul femeii. Astfel, cele căsătorite şi cele în vîrstă purtau modele de croială modeste şi culori mai temperate. Cele tinere îşi coseau iile în culori vii pentru a atrage peţitori. Erau cusute ii pentru ceremonia nunţii sau pentru zilele de sărbătoare, bogat împodobite, altele pentru horă, iar altele, cele mai simple, se regăseau în vestimentaţia zilnică.
O informație mai detaliată despre ornamentul național poate fi găsită aici.
Sursa:
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1928
- Populația:
- 118 locuitori
Frunzăuca este un sat din cadrul comunei Hrușca din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Camenca și la 176 km de Chișinău. Populaţia satului Frunzăuca alcătuia 118 oameni în anul 2011. Satul Frunzăuca a fost înființat în anul 1928.
Comentarii
(0)