|
Bătălia de la Soci – o pagină glorioasă în istoria Moldovei
Astăzi se împlinesc 553 de ani de la bătălia de la Soci, care a avut loc la 7 martie 1471, între domnul Moldovei, Ştefan cel Mare şi cel al Valahiei, Radu cel Frumos pentru Chilia.
Cucerită de către Ştefan cel Mare în ianuarie 1465, Chilia era dorită atît de către Radu cel Frumos cît şi de Poarta Otomană. Astfel, divergenţele dintre cei doi domni au constituit o ultimă manifestare a rivalităţii dintre cele două state pentru controlul gurilor Dunării şi implicit al comerţului ce lega Marea Neagră de Europa Centrală.
Radu cel Frumos a încercat în mai multe rînduri să recucerească această cetate. În februarie 1470 Ştefan a ars Brăila şi Tîrgul de Floci. În 1471 Radu a pregătit o campanie în Moldova, însă Ştefan l-a aşteptat la graniţă, la Soci, unde oastea moldoveană a zdrobit-o pe cea munteană la 7 martie 1471. Confruntarea a fost puternică, moldovenii au „ucis dintre dînşii [munteni] mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi. A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt” , sciu cronicile. Moldovenii s-au întors încărcaţi de prăzi şi cu 17.000 de robi ţigani.
Faptul că Radu cel Frumos nu a părăsit gîndul răzbunării. Pentru a preîntîmpina noi atacuri şi ca sprijin în vederea recuceririi Chiliei el ridică o fortificaţie pe cursul inferior al Siretului, la circa 1,5 km de vărsarea Buzăului, cetatea Crăciuna. Pentru a reduce valoarea defensivă a acestei fortificaţii, Ştefan a recurs la o soluţie ingenioasă, abătînd, printr-o amplă lucrare genistică, cursul Siretului. Şanţurile Crăciunei au rămas, astfel, fără apă.
Bătălia de la Soci, cîştigată de Ştefan cel Mare, reprezintă prima dintr-un şir de confruntări prin care acesta a încercat să urce pe tronul Munteniei un domn care să-i fie credincios și să-i urmeze linia politică.
- Diaspora, însemnată să se înregistreze în prealabil pentru alegerile prezidențiale
- Anunț important pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în Rusia
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1552
- Populația:
- 1515 locuitori
Parcova este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Parcova și Fîntîna Albă. Satul Parcova se află la o distanță de 12 km de orașul Edineț și la 200 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1515 oameni.Prima atestare documentară a satului Parcova, pe Ciuhur, din ținutul Hotin, datează din anul 1552.
Comentarii
(0)