Cine-a cunoscut,

Cine mi-a văzut

Mândru ciobănel,

Tras printr-un inel?

Feţişoara lui,

Spuma laptelui!

Mustăcioara lui,

Spicul grâului!

Perişorul lui,

Pana corbului,

Ochişorii lui,

Mura câmpului!

Asemene nu mai puţin este de însemnat cu câtă îngrijire dulce şi fiască ciobănelul se roagă Mioriţei ca să spuie mamei lui că el nu s-a însurat cu-o mândră crăiasă, a lumii mireasă, ci cu o fată de crai, pe-o gură de rai, nici să-i spuie că la nunta lui a căzut o stea! ş.c.l., căci inima unei mame nu se înşeală niciodată. Biata mamă ar înţelege că fiul ei a murit!

Iată, iubite, toată balada Mioriţei, precât am putut-o descoperi.

Eu nu cred să fie întreagă, dar cât este măcar, ea plăteşte în ochii mei un poem nepreţuit şi de care, noi, românii, ne putem făli cu toată dreptatea.

• * *

Într-o epocă ca aceasta, unde ţările noastre au a se lupta cu duşmani puternici care cearc[...]ntuneca nu numai drepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia poporală ne va fi de mare ajutor spre apărarea acesteia, căci oricât de măiestre să fie manifesturile cabinetului de Petersburg, românii tot români vor rămânea şi vor dovedi că sunt români prin limba lor, prin tradiţiile lor, prin obiceiurile lor, prin chipul lor, prin cântecele lor şi chiar prin jocurile lor.

Aşa, spre pildă, de vom cerceta aceste din urmă, vom găsi, pe lângă nenumăratele dovezi de orgine romană a poporului ce locuieşte pământul vechii Dacii, că dansurile lui sunt de mare însemnătate.

Două din aceste mai cu seamă şi anume; jocul Căluşeilor şi Hora păstrează până în ziua de astăzi un caracter antic, care răstoarnă toate secile pretenţii ale acelora ce se cearc[...]ntuneca naţionalitatea românilor. Jocul Căluşeilor este un dans alegoric, care înfăţişează răpirea sabinelor; iar Hora este adevăratul dans roman, chorus, şi se joacă în România cu aceeaşi rânduială coregrafică precum se văd săpate în marmurile antice, horele vechilor romani!

Flăcăii şi fetele, bărbaţii şi nevestele dintr-un sat sau din mai multe sate adunate într-o zi de sărbătoare, se prind cu toţii de mâini şi fac un cerc larg, care se învârteşte încet din stânga în dreapta şi din dreapta în stânga pe măsura cântecului. Aceasta este hora! joc simplu şi patriarhal! simbol al unirii tuturor în o singură familie!

Înlăuntrul cercului stau lăutarii, care umblă necontenit pe lângă danţaşi, improvizând strofe şăgalnice pentru fete, vesele pentru flăcăi şi adeseori atingătoare de bărbaţii însuraţi. Aceste improvizaţii trecătoare, care se tipăresc în mintea poporului şi rămân cu vreme proprietatea sa poetică, se numesc iar hore. Ele aţâţă veselia jocului şi adeseori, dezvelind tainele inimilor, slujesc de misterioas[...]nţelegere între acei ce se iubesc.

Aşa, de pildă, lăutarul, care este geniul însufleţitor al horei, trecând pe lângă o copilă din cercul dansului, îi cântă:

Zis-au badea c-a veni

Luna-n cer când s-a ivi ş.c.l.

Pe urmă, alăturându-se de badea în altă parte a cercului, îi arată mândra cu ochiul şi zice în treacăt:

Să te duci, voinice, duci

În livada cea de nuci,

Că te-aşteaptă nu ştiu ce,

Şi-i găsi o florice... ş.c.l.

Badea şi cu fata se întâlnesc cu ochii; copila se roşeşte şi cată-n jos; voinicul ridică capul şi-şi răsuceşte mustaţa... iar lăutarul trece mai departe cântând unui bărbat:

Sărmanul bărbatul prost!

Bun odor la cas-o fost.

Orice vede,

Nu mai crede... ş.c.l.

Bărbatul se mânie; danţaşii râd cu hohote şi se uită la femeia odorului, lângă care s-a oprit lăutarul zicând:

Ilenuţă de la Piatră,

Cu percică retezată,

De-ţi e drag bărbatul tău,

Ie-i seama că-i nătărău,

Şi-i dă-n mână o vărguţă,