string(7) "library" string(8) "document"
1476
1504
1391
1646
1401
80
1775
1200
1822
1475
1639
87
82

Chiriţa în Iaşi

1 2 3

BONDICI (deschizând uşa din fund, încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră... (Deschizând uşile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru.
PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.
BONDICI: Ba... mă ferească Dumnezeu!... poftim.
PUNGESCU: Ce se potriveşte... (Intră odată amândoi râzând.)
BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă.
PUNGESCU (răsărind): Ia... nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pân-în unghii...
BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?... pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ?
PUNGESCU: Precum zici... acest onorabil sărdar e director la agie şi am însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul... Nu cumva oare vrea să ne joace vro coţcă?
BONDICI: Păn’ la coţca lui, fora tu înainte cu coţca ta şi zi: buni patruzeci.
PUNGESCU: Cu urma cincizeci... o ştiu! dar mi-e frică... de! ce să fac... mi-e frică.
C-un director de agie
Nu e lucru de glumit,
Căci el poate-ntr-o mânie
Să te puie la dubit.
BONDICI
Pentru ce să-ţi fie frică?
Nu eşti, neneo, vel-spătar?
PUNGESCU
Azi spătar e chiar nimică...
BONDICI
Înţeleg... fii agă dar.
PUNGESCU
Agă? agă? bine, fie!
Rangu-i nobil şi-l primesc,
Însă...
BONDICI
Însă...
PUNGESCU
De agie
Eu mă tem şi mă feresc.
BONDICI: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om... Da oare unde să fie cucoanele de gazdă?
PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz... obiceiul pământului.
BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua... însă, apropo... cum mergi tu cu curtea?
PUNGESCU: Cu Curtea... îi trag opoziţie pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde un os... tot obiceiul pământului...
BONDICI: Ha, ha, ha!... Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor!
PUNGESCU: Merg ţeapăn... da tu?
BONDICI: Vârtos... Ei, apoi ce facem?... ne însurăm?
PUNGESCU: Zestre este?
BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară... şi ştii tu că la ţară se-ngraşă bobocii.
PUNGESCU: Bobocii?... vrei să zici gâscănaşii?
BONDICI: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârşit cu cucoana Chiriţa, cu neneaca.
PUNGESCU: Bine, da!... începe tu, că eşti mai ischiuzar.
BONDICI: Numai de s-ar înfăţişa. Oare unde să fie?... Ia caută printre uşi.
PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?... bine. (Se apropie de uşa Chiriţei şi caută înăuntru.)
BONDICI (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori şi de lipsa de toate zilele... Duducile-s cam... dar apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!... (Se apropie de besecte.)
PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?... Al naibii! (Merge la uşa fetelor de caută în odaie.)
BONDICI: Bre! ce de gavanoşele cu dresuri... şi alb, şi roşior, şi negru... (Deschide besecteua şi găseşte o hârtie.) Se vede că zugrăveşte cucoana...
PUNGESCU: Ha, aferim, frumos... aşa-mi mai vine la merchez...
(Trimite sărutări în palme.)
BONDICI (citind hârtia): Ce văd?... o foaie de zestre!... Neiculiţă... neiculiţă, vin degrabă să vezi...
PUNGESCU: Ce?...
BONDICI (citind iute): Şaluri... stropitori... afumători!... (Vorbit.) Buni patruzeci!
PUNGESCU: Cu urma cincizeci... ştiu, da ce-i?
BONDICI: Ascultă: (citeşte:) “Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi Calipsiţa!”
PUNGESCU: Aoleo!... zi-nainte... cruce-ajută.
BONDICI: “Boccealâcul: două şaluri.”
PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie!
BONDICI: “Două blane de jder, două de vulpe.”
PUNGESCU: Bun! jderu mie...
BONDICI: Ba vulpea ţie. — “Patru rochii de satintur... două de grudinap... două de micaton!”
PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu şi micoton... provincialism!
BONDICI: “Argintării... două afumători de argint în formă de mere domneşti.”
PUNGESCU: Ştiu c-o să ne dăm fumuri...
BONDICI: “Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiţi de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemţeşti.”
PUNGESCU: Ce chefuri! ce tabieturi!
BONDICI: “Tingiri, castroane şi sahane...”
PUNGESCU: Treci dincolo de bucătărie.
BONDICI: “Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf şi opt prostiri cu mărginile cusute la gherghef...”
PUNGESCU (răsucindu-şi mustăţile): Cheschevu, monsiu Bondici?...
BONDICI (împingându-l cu umărul): Du-te naibii — “Două apărători de păun”.
PUNGESCU: Aferim... să ne apere când om dormi după masă.
BONDICI: “Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi. Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele cu muţunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.”
PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori dă mac.
BONDICI: “Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărăteşti şi cu zimţi.”
PUNGESCU: 1500 galbeni!... işala! maşala!... m-am făcut chiabur!
BONDICI: Mai bine era mai puţini fluturi şi mai mulţi galbeni.
PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni şi aia... cu 1500 galbeni capital, îmi fac stare... stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva şi nevasta mazu!... s-a mai văzutără de alea... Da, ian spune-mi... ceva suflete de ţigani nu-s în foaie?...
BONDICI (întorcând fila): Ba stai... (Citeşte.) “Mai adaog la această foaie de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani lingurari... Şi închei zicând: să le fie de bine copilelor, ginerilor şi tot neamului lor... iscălit, banu Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.”
PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bârzoi!... nu te cunosc... dar pre-a mea lege! te-aş băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!... Îmi vine să-i meşteresc un ştaer... (Joacă.)
(Împreună.)
Vivat! vivat! pentru noi!
Soarta-ncepe-a fi cu nuri!
Vivat! vivat! amândoi
Ne-am făcut boieri chiaburi.

SCENA VII

Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA

ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor...
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu...
BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna, suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi...
PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!... le-am turnat-o dă la mertepea. (ieşind din odaia lor, se opresc, zărind străinii, şi cobor ochii): A!
BONDICI: Dar... adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe care o iei tu?
PUNGESCU: Pă Calipsiţa.
BONDICI: Treci dincolo, lângă ea.
PUNGESCU: Hait... (Trece lângă Calipsiţa.)
BONDICI (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari... ai înţeles că te iubesc?...
CALIPSIŢA: Ui monsiu...
PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că...
ARISTIŢA: Ui monsio...
PUNGESCU: Ui?
Dar, siarmanta demuazelă
Anima-mi de columbela
În etern te va iubi!
CALIPSIŢA (în parte)
Chel bonior!...
PUNGESCU
Aud?
CALIPSIŢA
Mersi.
BONDICI
Şi eu, tij, o! duducuţă,
Să fiu bufnă, să fiu cuţă
Dacă nu te voi slăvi...
ARISTIŢA
Pur tujur?
BONDICI
Tujur!
ARISTIŢA
Mersi.
(Bondici şi Pungescu se pun în genunchi.)
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
Dă peste mine...
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!

SCENA VIII

Cei dinainte, CHIRIŢA

CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!... şi la capul altor fete!
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman...
CHIRIŢA: Ce maman?... ce vă sastisiţi? parc-aş fi caua!... Vă iubiţi? Să vă fie de bine!... Doar nu-s vitrigă... Ce doresc eu?... fericirea voastră... inima mea de mamă... eu v-am crescut... (Plânge.) V-am hrănit... Luaţi-vă... însuraţi-vă... cununaţi-vă... împărecheţi-vă... ca hulubaşii şi ca cărăbuşii... Eu vă dau blagoslovenia mea... acum şi purure şi în vecii vecilor... (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!...
BONDICI: Cucoană Chiriţă... suntem pătrunşi până în suflet!... şi crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi... cei mai... (Îşi şterge ochii, în parte.) Căci n-am o frunză de ceapă!
PUNGESCU (suflându-şi nasul tare): Cucoană soacră... las’ pă noi... atâta-ţi zic...
CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu... dragă arhon spătar... noroc bun!
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
A dat pe mine!
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!
CHIRIŢA: Amin şi într-un ceas bun!

SCENA IX

Cei dinainte, GUGULIŢĂ, FECIORUL

GUGULIŢĂ (ieşind cu feciorul din odaia Chiriţei, numai cu o ciubotă): Neneacă... neneaca... zi feciorului să mă-mbrace.
CHIRIŢA: Da cum? încă nu te-ai îmbrăcat?
FECIORUL: D-apoi când era să-l îmbrac, că pân-acu m-ai ţinut de ţi-am pus boieua cea neagră pe cap.
CHIRIŢA: Ieşi afară, tontule!... Guliţă, mergi degrabă de te găteşte, că se întârzie.
GUGULIŢĂ: Lezebon, maman... (Intră în odaia lui cu feciorul.)
BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru?
CHIRIŢA: Ba nu... la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin.
BONDICI: Afin? vrei să zici Dafin?
CHIRIŢA: Ba Afin.
BONDICI: Ba Dafin...
CHIRIŢA: Dafin?... să vede că acu-i moda de a-şi anina un dobru?... În sfârşit, fie şi Dafin... Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei?
BONDICI: Mai târziu... poate...
PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo.
BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până acolo.
CHIRIŢA: Bucuros... Lipon, hai să ne pornim... Guliţă... Guliţă...
GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă.
CHIRIŢA: Gata eşti, suflete?
GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces... iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în spate.)
CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!... Cu minavetul vrei să mergi la bal?
GUGULIŢĂ: Cu minavetul... ca să le cânt cucoanelor.
CHIRIŢA: Ai nebunit?... lasă dulapul din spate...
GUGULIŢĂ: Ei... neneacă.
CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca... auzi! cu minavetu?... să părem că mergem cu colinda prin sat... Haideţi deacum...
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus... ş-am scăpat... Decât ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.)
CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele, zice à la cantonade): Aşteptaţi puţin în scară, că ne întoarcem îndată... (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă pun puţintel roş... ia aşa, să fiţi mai îmbobocite... şi ceva benghiuri... aşa... dar ian să vă spun: doar îţi fi morocănoase ca mai dăunăzi... cătaţi să mai zâmbiţi... să mai faceţi cochetărismosuri ca la Ieşi, că aşa se mărită fetele.
BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Iaca... ia... Fa Ioană, ie sama la focuri... şi doar îi adormi...
ŢIGANCA (în parte): Ei... ba nu, că mi-a fi ruşine...
CHIRIŢA: Haideţi de-acum.
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
(Pungescu şi Bondici dau braţul fetelor. Chiriţa îi urmează şi feciorul cu livrea le deschide uşa.)
ŢIGANCA (picând pe scaun ostenită): Uf!
(Cortina cade.)

ACTUL III

Teatrul reprezintă un salon elegant cu trei uşi mari în fund, care dau în alt salon mare de joc. Uşă în stânga, pe al doilea plan, care duce în apartamentul văduvei Afin. În dreapta, o canapea şi scaune aşezate în rând până în fund. În stânga, pe întâiul plan, o masă de cărţi cu toate cele trebuincioase: sfeşnice cu lumânări aprinse, cărţi şi celelalte. Prin pereţii salonului, candelabre pregătite pentru bal. La ridicarea cortinei, ambele saloane sunt încă neluminate.

SCENA I

VĂDUVA AFIN, LULUŢA, FECIORI în livrele

(Arie din “Baba-Hârca”: “Tanana”)
FECIORII
Las’ pe noi,
Las’ pe noi,
Că suntem biv-vel ciocoi.
AFIN
Să vă văd acum la treabă,
De sunteţi feciori de treabă
Şi-i aşa cum ziceţi voi,
Că sunteţi biv-vel ciocoi!
FECIORII
Las’ pe noi
Etc., etc.
AFIN (la ciocoi): Aţi înţeles bine ce v-am poruncit? Să aprindeţi lumânările peste un ceas şi, dacă a veni Barbu cu taraful lui, să-l puneţi la scară.
LULUŢA: Ca să-l bată?... da de ce, sărmanu bietu moş Barbu?
AFIN (râzând): Ba ca să cânte, când or veni musafirii... (Feciorii ies prin fund.)
LULUŢA: Maman... eu să joc dacă m-a pofti cineva?
AFIN: Să joci... (În parte.) Auzi d-ta întrebare?... Un păcat cât o schioapă de mică... ştii că, zău, nu mai sunt copii în ziua de azi?...
LULUŢA (cu bucurie): Plait-il... Îmi dai voie?... quel plaisir!
AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci?
LULUŢA: Cum să nu ştiu?... am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi polca, şi mazurca, şi cadril... toate danţurile.
AFIN: Frumos!... dar ceva carte ai învăţat?
LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte... toate limbile.
AFIN: Afară de limba ta, limba românească?
LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama...
(Se aud afară cântând lăutarii.)
AFIN: Ce este?... cine vine la bal de pe acum?... de-abia a înserat şi nici măcar nu s-au aprins policandrele.
(Se aude glasul Chiriţei, zicând: “Carnacsî!... că era să fac bâca!”)
LULUŢA: Maman, maman... vine mătuşica...
AFIN (cu mirare): Cucoana Chiriţa... de pe acu?

SCENA II

Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ

(Toţi, în toaletă de bal, intră prin fund.)
CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr... Sărut ochişorii, cucoană Nastasiică... Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale!
AFIN: Ca pe toate uliţele.
CHIRIŢA: Lehamete!... am venit pân-aici cu zilele-n mână... uliţe îs aiste?... pave îi asta?... Nu poţi face doi paşi, făr-a fi... povestea vorbei: când cu capul de piatră, când cu piatra de cap... Ş-apoi vă mai lăudaţi cu Ieşul dumilor-voastre... Cică-i capitalie... aşa capitalie!...

I
Acest târg ce-i zic în lume
Unii Iaşul, alţii Ieşi,
Însuşi ei, prin al său nume,
Te pofteşte ca să ieşi,
Ş-are, zău, mare dreptate,
Căci în sânu-i de-ai intrat,
Crezi că multele-ţi păcate
Chiar în iad te-o cufundat!
AFIN: Pentru ce aşa asprime asupra lui, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Pentru ce?... mă mai întrebi pentru ce?

II
Aici glodul, colbăria
Pe pământ şi-n cer domnesc!
Şi fânarel-Eforia
Tot în lună năzuiesc!
Prin urmare-n veci ieşenii
Pân-în gât sunt înglodaţi,
Şi ca bufne, ca vedenii,
De lumine depărtaţi.
AFIN: Frumos ne zugrăveşti!
CHIRIŢA: Adică... să nu bănuieşti.

III
Iar de vrei să vezi pavele
Sau de piatră, sau de brad,
Vin’ de cearcă, de ai şele,
Cum se află şi-n ce grad.
Vai de tine! de trăsură!
Dacă voieşti primblare... tronc!
Dinţii toţi îţi sar din gură
Într-un vecinic hodoronc!
AFIN: Ha, ha, ha... Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi.
CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi.
LULUŢA: Mătuşică... poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum?
CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită... Mi-am muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici.
GUGULIŢĂ: Şi eu mi-am muşcat limba.
ARISTIŢA: Şi eu...
CALIPSIŢA: Şi eu...
CHIRIŢA: Iacă şi bietele copile şi-o muşcat limba, sărmănelele!... dar nu-ţi uita vorba, cucoană Nastasiică... parcă nu văd încă pe nime la bal?
AFIN: D-apoi încă nu-i vreme... Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună de-abia pe la nouă ceasuri... ş-acum îs de-abia opt.
CHIRIŢA: Elei!... măcar... nu mă mir... aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos... dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc cum amurgeşte... şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea rău. (Îşi arată talia.)
AFIN (zâmbind): Cu adevărat.
CHIRIŢA: Da bine... ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?... să şedem aşa, cuc, amândouă?...
AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?... este lojia mea.
CHIRIŢA: La ftiatru?... da ce parastuieşte în astă-seară?
AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o nuneacă.
CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun... mă nebunesc de râs la cel ftiatru.
AFIN: Dacă pofteşti să mergi... trăsura mea-i gata. (Bate în palme. Un fecior intră.) Zi să tragă la scară.
CHIRIŢA: Sărut ochişorii... Aristiţo, Calipsiţo... veniţi cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin?
CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum... şezi cu duduca Luluţa... (În parte.) Mai ştii pozna?... poate să ne încuscrim mai târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor.
(Împreună.)
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire
La teatru românesc,
Unde relele din fire
Necruţat se biciuiesc!
AFIN, LULUŢA, GUGULIŢĂ
Mergeţi, mergeţi cu grăbire
Etc., etc., etc.
(Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa se pornesc spre fund.)
CHIRIŢA (întorcându-se iute din salonul din fund.): Ştii una, dragă cucoană Nastasiică?... i-am pus la mână!...
AFIN: Pe cine?
CHIRIŢA: Pe aga şi pe spătarul. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi... şi tronc! i-am strâns cu uşa. De-acum poţi să-i priveşti ca ginerii mei... Ce zici?... aşa-i că-s volintiroaie?
AFIN: Şi, zău, îţi plac străinii cei doi?
CHIRIŢA: Disperaţi tineri!... Tocmai ce-mi trebuie... că şi Aristiţa şi Calipsiţa îs disperate fete... Doamne fereşte!
AFIN: Dacă-ţi plac... ce să zic? să deie Dumnezeu numai să nu te căieşti mai târziu.
CHIRIŢA: Da vorbă-i!... să mă căiesc că m-am cotorosit de o nevoie... (În parte.) Aş vrea eu s-o văd cu două manine ca a mele. (Tare.) Cu plecăciune.
(Împreună.)
CHIRIŢA, CALIPSIŢA, ARISTIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire ş.c.l.
GUGULIŢĂ, AFIN, LULUŢA
Mergeţi, mergeţi ş.c.l.
(Chiriţa cu fetele ies prin fund. Afinoaia intră în stânga.)

SCENA III

LULUŢA, GULIŢĂ

LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.)
GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!... aş dura un corţent, de-ar ţiui urechile.
LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure. (Râde tare.)
GUGULIŢĂ (în parte): Dec!... ce se tot uită la mine!...
LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?... mai sunt mulţi ca d-ta în provinţie?... Ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul... auzitu-m-ai?
LULUŢA: Parcă te-ai mâniat?
GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine?
LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni... ce să fac?... ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ: Ian ascultă... pre legea mea.
LULUŢA: Ce?
GUGULIŢĂ: Acuşi... mă duc acasă.
LULUŢA: Călătorie sprâncenată.
GUGULIŢĂ: Cum ai zis... struncinată?
LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne jucăm împreună.
GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?... ori de-a babaoarba?
LULUŢA: Ha, ha, ha!... parcă-i la şcoală...
GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?... mă duc acasă... (Vrea să iasă.)
LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace deacum. Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul.
GULIŢĂ: Foarte bine... m-oi uita de-a curmezişul... cu coada ochiului, dacă vrei.
LULUŢA: Ian spune-mi: ştii să gioci?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!... m-o învăţat un franţuz să gioc carcanu... Ia aşa, şi cu mâinile, şi cu picioarele.
LULUŢA: Şi să cânţi?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!
LULUŢA: Apoi să giucăm împreună tot balul...
GUGULIŢĂ: Da mata ştii să împleteşti din picioare?
LULUŢA: Auzi întrebare... parcă n-aş fi din Iaşi!
GUGULIŢĂ: Nu te supăra... credeam că fiind mititică... poate că...
LULUŢA: Mititică?... (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc...
GUGULIŢĂ: Măcar... că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani. Aşa-i tot tremură capul... Mata de câţi ani eşti?
LULUŢA: De cincisprezece...
GULIŢĂ: Treisprezece?
LULUŢA: Cincisprezece... quinze... (Îi dă trei tifle.) Cinq... dix... quinze...
GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!... Ian ascultă, mamzelă... pre legea mea...
LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?...
GUGULIŢĂ (domolindu-se): Nimic...
LULUŢA: Ha, ha, ha!... Iar te-ai uitat drept la mine.
GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă...
LULUŢA: Iar te-ai supărat?... da iute eşti...
GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute... ca hreanu...
LULUŢA: Hai să ne împăcăm... vrei?... dă-mi mâna-ncoace.
GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!... mă suceşte ca pe-un titirez.
LULUŢA: Acum... fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm... Vrei, monsiu Guliţă?
GUGULIŢĂ: Bucuros... dar ce să cântăm?... frunză verde?...
LULUŢA: Ba nu... lasă să-ţi cânt eu un cântec care l-am auzit la guvernanta... cu gioc la sfârşit.
GUGULIŢĂ: Să te văd... adică să te-aud... îmi deschid urechile-n patru.
LULUŢA: Dacă-s destul aşa cum sunt... îs deschise cât opt.
GUGULIŢĂ: Ha, ha, ha! m-a pâcâlit.
LULUŢA (în parte): C’est un bon garçon... (Tare.) Ascultă...
GUGULIŢĂ: Da cum îi zic cântecului?
LULUŢA: Drin, drin, drin...
GULUŢĂ: Drin, drin, drin?... parcă-s zurgalăi de sanie... (În parte.) Ce păcat că n-am minavetu aici!... i-aş trage un corţent de cele tătăreşti.
(În vremea scenei următoare, feciorii aprind lumânările de prin candelabre. Salonul se luminează.)
LULUŢA
I-IUL CUPLET
Aici, în Iaşi, de vrei să ai răsunet,
La toţi să placi şi să fii chiar slăvit,
Cel mai bun chip e să produci un sunet,
Un sunet viu şi de toţi prea iubit:
(Sunând o pungă.)
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin drin, drin,
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin.
LULUŢA şi GUGULIŢĂ (făcând balanse de cadril)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc., etc.
LULUŢA
II-LEA CUPLET
Aici, ades, când e vro cununie,
Orhestru-n bal răsun-armonios,
Dar pentru miri cea mai dulce-armonie
E, drin, drin, drin, sunet scump şi voios:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
LULUŢA
III-LEA CUPLET
De vrei amor, dă-ţi ochii peste spate
Şi la prilej fii cam obrăznicel;
Iar de voieşti să ai în veci dreptate,
Cel mai bun chip e să faci frumuşel:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Trece un fecior cu o tabla de cofeturi.)
GUGULIŢĂ: Îra! iaca cofeturi! (Aleargă la tabla şi-şi umple buzună rile.) De cele cu fâstâci sunt?...
LULUŢA (alergând la tabla): Da lasă-mi şi mie, monsieur Guliţă... nu le lua pe toate.
GUGULIŢĂ: Pentru mata le-am luat, Luluţă...
LULUŢA: Mersi. (În parte.) C’est un charmant garçon. (Tare.) Dacă-i aşa, hai să giucăm ş-o polcă.
GUGULIŢĂ: Hai ş-o polcă... eu sunt gata să fac ce ţi-a plăcea... (În parte.) Tare mi-i dragă fetiţa asta! (Se prind la polcă şi joc cântând.)
(Împreună.)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca... plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
(Ies amândoi în fund, jucând şi împing pe sărdarul Cuculeţ, care intră.)

SCENA IV

CUCULEŢ (intră prin stânga în fund) Na! că era să mă deie gios diavolii!... se vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir... Eu sunt cel dintâi... dar ca prieten vechi a cucoanei Nastasiicăi, îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii... Am adus de la agie vro doi epistaţi ca să şeadă la uşă... după formă... că în ziua de astăzi, un bal fără slujitori la scară şi-n tindă n-are nici ifos, nici ighemonicon.

SCENA V

CUCULEŢ, AFIN (iese din odaia sa, zicând à la cantonade)

AFIN: Ziceţi lui domnu Timofte să gătească limonada. (Văzând pe Cuculeţ.) A! sărdarul Cuculeţ!...
CUCULEŢ: Eu!... cel întâi şi cel de pe urmă... dar pururea credincios şi supusă slugă.
AFIN: Cel întâi?... ba astăzi te-ai trezit prea târziu, arhon sărdar.
CUCULEŢ: Cum?
AFIN: Au venit alţii înaintea d-tale.
CUCULEŢ: Şi cine?
AFIN: Cucoana Chiriţa cu tot neamul ei... Încă nu apucaseră feciorii a aprinde lumânările şi dumneaei, ţop!... a şi fost aici.
CUCULEŢ: Mare poznaşă-i!... Da unde-i, te rog?...
AFIN: Am trimis-o la teatru ca să petreacă până ce s-a începe balul.
CUCULEŢ: La teatru?... Da se vede că nu ştii ce joacă în astă- seară?
AFIN: O piesă nouă... Două fete ş-o neneacă... nu-i asta?
CUCULEŢ: Ai făcut pacostea!...
AFIN: Ce pacoste?...
CUCULEŢ: Apoi are să se mânie foc cucoana Chiriţa... pentru că-i chiar piesa ei.
AFIN: Mări, lasă-ncolo, arhon sărdar... Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mânie unii şi alţii, când se joacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea teatru naţional.
Teatrul este o şcoală
Unde-nveţi, râzând voios,
A te feri ca de boală
De-orice nărav uricios.
Acolo e criticată
Îndeobşte fapta rea,
Dar persoana-i respectată
Fie bună, fie rea!
CUCULEŢ: Să deie Dumnezeu să judece şi cucoana Chiriţa ca d-ta... dar parcă nu-mi vine-a crede.
AFIN: Apropo... ştii pe cine şi-a ales gineri cucoana Chiriţa?
CUCULEŢ: Şi-a găsit gineri în sfârşit?... Slavă Domnului!... că mult a mai umblat căutându-i cu lumânarea, biata femeie!... da pe cine ziseşi?...
AFIN: Pe berbanţii cei doi de care mi-ai vorbit mai deunăzi.
CUCULEŢ: Bondici şi Pungescu?... Ce zici?
AFIN: Aşa, frate... a ales, a ales... pân-a cules.
CUCULEŢ: Da bine, soro... aceia-s nişte târâie-brâu de n-au margini... Au fugit din Focşani ca să scape din mâna administratorului, fiindcă dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor... De când îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică şi să-i trântesc la dubă... Până şi mai alaltăieri m-am pus eu înadins la cărţi cu ei...
AFIN: Şi nu i-ai prins cu vro coţcărie?...
CUCULEŢ: Nu... se feresc de mine ca dracu de tămâie... şi mi-i mai mare ciudă că mi-au luat vro cincisprezece galbeni.
AFIN: Din banii d-tale?
CUCULEŢ: Aş!... nebun sunt?... dar las’ că nu scapă ei de Cuculeţ... nu... de-oi şti că s-or strecura toţi banii agiei, am să-i înhăţ... Da... ian spune-mi: nu cumva-s poftiţi în astă-seară la bal?
AFIN: Nu...
CUCULEŢ: Păcat!
(Se aud în fund lăutarii.)
AFIN: Iaca... musafirii încep a veni... Arhon sărdar, primeşte d-ta boierii... că eu oi primi cucoanele.
CUCULEŢ: Bucuros... (În parte.) Mai bucuros aş primi cucoanele.
(Merg amândoi înaintea damelor şi a cavalerilor, care intră prin salonul din fund.)

SCENA VI

AFIN, CUCULEŢ, POFTIŢII la bal

POFTIŢII
Iată-ne cu toţi la bal!
Venim vesel, ne-adunăm,
Ne-adunăm ca să urăm
Mult plăcutul carnaval.
Vivat cei care dau bal
În plăcutul carnaval!
O DAMĂ (Afinoaiei)
Doamna mea, îţi mulţumim.
Balu-ţi este minunat!
UN BOIER BĂTRÂN
Drept să-ţi spun, zău, aferim!
Parcă-i halima, curat.
TOŢI
Vivat cei care dau bal etc.
(Damele se pun pe scaunele de lângă canapea, care rămâne slobodă. Cavalerii se pun în fund.)

SCENA VII

Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi PUNGESCU

(coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea)
CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta aşa batgiocură!... aşa catigorie!... aşa catahrismie!...
AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?... Ce-ai păţit?...
CHIRIŢA: Ce-am păţit?... Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. M-am englendisit de minune... (În parte.) Îmi vine să pleznesc... na!
AFIN: Cum?... cum?...
CHIRIŢA: Vai!... bată-l concina de auftor... care-a fi acela... da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?... Auzi! Două fete ş-o nineacă?... Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi ton pedon... şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine...
AFIN: Pe d-ta?
CHIRIŢA: Da ştii?... bucăţică tăietă... Ba încă ce?... să mă arăte la o mulţime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, şi cum îmi fac sprâncenele, şi cum mă sfădesc cu Ioana ţiganca, şi cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!... da ce are el cu mine!... ce are el a împărţi cu copilele mele?... aud?...
AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă... nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea lume... Ce te superi degeaba?...
CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?... da l-am văzut pe ahtoru cela... făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă... şi noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi...
(Bondici şi Pungescu se închină.)
AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal?
CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei... am să le iau urma toată seara ca un prepelicar.
CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă de ftiatru... am să-l pun să toarne o piesă auftorului... da ştii? să se sature.
(Un fecior aduce îngheţate.)
AFIN: Ei bine, bine... treacă-ţi mânia acu... şi ia o îngheţată, doar te-i mai răcori... De care pofteşti?... de alămâie?...
CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii... dă-mi de cea roşie că- mi bate mai bine la ochi. (Ia îngheţata.) Rece-i, mămulica mea!... ca o gheţărie. (Suflă în farfurie.) Mă furnică nu ştiu ce prin vârful nasului... Pune-ţi în gând, soro, că mai anţărţ la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca să iau îngheţată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit îngheţatele pe ziua aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii şi-i zic ritos: monsiu cela, mai destupă o putină pentru hatârul meu!... şi el s-o mâniet zicând că nu-i de la Gogomăneşti!... Curioji îs nemţii iştia!
(Toţi râd cu hohote.)
CHIRIŢA: Dec!... ce i-o apucat? Iaca, frate!... mă rog, boieri, de mine râdeţi d-voastră?... Ei, apoi să vă arăt eu cum se râde... (Râde cu spasmuri.) Măi, că tare nu ştiu cum îs boierii ieşeni! (Merge de se pune lângă Aristiţa şi Calipsiţa în faţa publicului.)
CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în astă-seară un stosişor ceva?
BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil, Pungescule, şi pe urmă aport...
PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare?
BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn.
PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea?
BONDICI: Ţeapăn...
(Se pun la masa de cărţi.)
CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie!
(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe canapea.)
CHIRIŢA (în parte): Na... că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Ţineţi-vă frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească... mai zâmbiţi... mai zâmbiţi, soro dragă... mai trageţi cu coada ochiului... ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păţi ş-acum ca pe la celelalte baluri... Să stăm pe loc şi, cum zic aice: să facem patiserie... (Arătând damele care joc.) Ian priveşte!... toate moachele-s poftite pe rând... numai a mele şed locului parcă-s înfipte... Să vezi că n-or să se mişte toată noaptea! (Se scoală.)
Un filosof fără minţi
A fost, cică, de părere
Că la casă de părinţi
Copii mulţi sunt o avere!
De-i aşa, eu pot să zic
Că-s bogată, am comoare,
Că deşi n-am bani nici chic...
Am averi nemişcătoare! (Arată fetele.)
(Merge în fund în salonul de joc.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule!
PUNGESCU: Nu fie dă deochi... mă paşte bine norocul cărţilor.
CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite.
PUNGESCU: Oriste?
BONDICI: Ha, ha, ha! că şăgalnic mai eşti, arhon sărdar.
CHIRIŢA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am doi gineri... numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar...
PUNGESCU: Poruncă?
CHIRIŢA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu d-ta.
PUNGESCU: Cât de rău îmi pare... dar mă strânge o cizmă dă mă usuc ca o prună pă streşină.
CHIRIŢA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă?
BONDICI: Poruncă?
CHIRIŢA: Nu metahirisiţi poalca?
BONDICI: Cum nu, cucoană?... dar îs cernit.
CHIRIŢA: Ai perdut vrun neam?
BONDICI: Pe străbunul meu.
CHIRIŢA: Dumnezeu să-l ierte.
(Se apropie un cavaler de Aristiţa şi Calipsiţa, ca cum ar căuta damă de joc şi, după ce le priveşte prin lornion, se depărtează.)
CHIRIŢA (zărind cavalerul): Ha!... iaca un cavaler... dă, Doamne!... parcă cată damă de gioc?... dar... slavă ţie, Doamne! c-o să-mi poftească o fată. Ba nici hâci?... vai! bată-l cucu miliord... cu orbu găinilor... Uf! iar o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.)
(Un fecior trece cu cofeturi.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!... ce ghinion!... zece galbeni pe valet!
PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie!
CUCULEŢ: Iar plie?
BONDICI: Ai goană dă fante, nenişorule.
CUCULEŢ (în parte.): Haide, hai, că ţi-oi da eu acuşi goană.
CHIRIŢA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace... (Întinde basmaua ş-o umple de cofeturi.) Ia aşa! încalte n-oi şedea o noapte întreagă degeaba la bal!... Păcat că nu mai am o basma!... Altă dată am s-aduc o faţă de perină şi s-o umplu cu vârf.

SCENA VIII

Cei dinainte, GUGULIŢĂ şi LULUŢA

GUGULIŢĂ şi LULUŢA (joc)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca... plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!... parcă-i un titirez!... Numai voi staţi locului ca turnu Trisfetitelor... Guliţă... Guliţă...
GUGULIŢĂ: Aud, neneacă... (Vine lângă Chiriţa.)
CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele...
GUGULIŢĂ: Bucuros... Hai, ţâţacă Calipsiţo.
CALIPSIŢA: Baiu.
CHIRIŢA: Baiu, baiu?... Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?... Mări, ian să vă arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo... ce atâtea marafeturi... (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc.
LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur... monsieur...
PUNGESCU: Mademuazel?
LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.)
PUNGESCU (tulburat): Eu? (În parte.) M-a zăritără gângania!...
CUCULEŢ: Aud?... Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?... bine că te prinsei...
PUNGESCU: Ce?... Ce vorbe sunt alea, domnule?
CUCULEŢ: Ce vorbe?... da de când vă pasc eu cu prăjina?...
BONDICI: Domnule! numai bobocii se pasc cu prăjina... Auzitum- ai? şi boboc e fecioru tătâni-tău...
PUNGESCU: Boboc?... ba zi, neneo, coşcoge gâscan.
CUCULEŢ: Gâscan eu?... gâscan? (Dă o palmă lui Pungescu.) Na, gâscan!... Să te-nvăţ eu a batgiocori oamenii stăpânirii.
PUNGESCU: Aoleo!... mi-a scăpăratără pă dinainte... (Fuge de la masă şi vine în dreapta, dregându-şi frizura.)
TOŢI (venind din fund): Ce este? ce s-a întâmplat?
PUNGESCU (amestecându-se între musafiri): Cine a datără o palmă?... Cine a primitără o palmă!... aud?... o palmă?... brea!... brea!... ce scandal!...
(Împreună)
POFTIŢII
Vai! ce întâmplare!
Stau încremenit.
Aşa scandal mare
Nu s-a pomenit.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce scandal mare!
Stau încremenit.
De ciudă, turbare,
Mă simt ameţit.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare
Că i-am căptuşit.
Fie scandal mare;
Eu mi-am răsplătit.
BONDICI: Domnule... satisfacţie să ne dai.
CUCULEŢ: Satisfacţie?... Ian aşteaptă...
(Şuieră tare. Vin doi epistaţi.)
CHIRIŢA (astupându-şi urechile): Carnacsî!... că m-o asurzit... parcă-i în codru.
CUCULEŢ (epistaţilor, arătând pe Bondici şi pe Pungescu): Puneţi mâna pe d-lui şi pe d-lui.
BONDICI (în parte): Am codălghit-o!
PUNGESCU (asemene): To esfeclisa!
(Epistaţii pun mâna pe amândoi.)
CHIRIŢA: Pe arhon aga şi pe arhon spătar!... ce catahris îi aista, arhon sărdar?...
CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană... Am poruncă de la Departament să-i opresc.
TOŢI: Da pentru ce?
CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari vestiţi din Focşani.
CHIRIŢA (ţipând): Coţi... Vai de mine!
CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu teşmecherii şi cărţi măsluite... Aţi înţeles acu?...
CHIRIŢA (ţipând): Coţi... coţi... ginerii mei?... Valeu! am dat cinstea pe ruşine... Ah! ah! (Leşină.)
(Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi caută s-o dezleşine. Damele vin lângă canapea. Cuculeţ, Bondici, Pungescu şi epistaţii în stânga. Fundul scenei îi slobod.)
(Repriză.)
CORUL
Vai! ce întâmplare! etc.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare etc.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce întâmplare!
Mă simt prăpădit.
Groaza-mi este mare...
De-acum m-am topit!

SCENA IX

1 2 3