65763
Mănăstirea Cosăuți
Mănăstirea Cosăuți se află la distanța de 170 km de Chișinău. A fost înființată în anul 1994 de către parohul satului Cosăuți, Ieronim Palii. Acesta a construit o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului, după un proiect pus la dispoziției de Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Construcția bisericii s-a terminat în anul 1999, fiind ridicate apoi și un corp de chilii cu trapeza.
Manastirea este situată la circa 5 km de Cosăuți, în apropierea locului numit “la Pristol”. Aici, în urmă cu 170 de ani s-a aflat o mănăstire de călugări cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, întemeiata în anul 1729 de doi călugări, Pavel și Gavriil. Mănăstirea a decăzut, astfel încît în anul 1833, a fost închisă. Averea, precum și arhiva ei au fost transmise mănăstirii Călărășeuca. La începutul secolului al XX-lea vechea mănăstire a fost distrusă de un cutremur şi de alunecări de teren, s-a păstrat numai o parte a cimitirului mănăstiresc. Pe locul bisericii a rămas un mic paraclis, unde pelerinii aprind lumînări și se închină. Alături de mănăstire se află un pavilion cu un izvor de apă minerală.
Actualmente, la mănăstirea Cosăuţi vin numeroşi credincioşi, călători şi turişti care işi alină sufletul şi găsesc aici clipe de înălţare.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1865
- Populația:
- 278 locuitori
Flutura este un sat din cadrul comunei Tîrşiţei, raionul Teleneşti. Localitatea Flutura se află la distanța de 45 km de orașul Telenești și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 278 de oameni. Satul Flutura a fost atestat documentar în anul 1865.
30 septembrie - Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezent
MELODIA ZILEI: Ricky Ardezianu - Cît trăieşti să iubeşti
Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapis (Vera, Nadejda, Liubov) şi maica lor,…
Moldografia: Cîmpuri în raionul Rîșcani
Nadejda Aroneţkaia - un regizor care a trăit prin teatru
Cum poţi verifica dacă mierea nu este falsificată
REŢETA ZILEI: Şalău în sos picant
Cine era femeia perfectă în urmă cu aproape un secol?
Astăzi este Ziua comemorării conaționalului nostru, artistului Roman Kazakov
Peisaje din centrul Moldovei
1 octombrie - Calendarul celor mai importante evenimente din trecut și prezent
MELODIA ZILEI: Muzica lui Eugen Doga din filmul «Casă pentru Serafim»
Moldografia: Toamna la Vadul Raşcov, Şoldăneşti. Septembrie
Geţii vorbeau o limbă asemănătoare celei „latine”
La mulţi ani, Vasilii Pavlenco!
REŢETA ZILEI: Ciuperci umplute
Ioan N. Mavrocordat – un domn tiran și rău platnic
Cel mai vesel, mai spectaculos ritual de familie la moldoveni
Mustul de struguri, un laxativ natural plin de vitamine şi minerale
Călătorie în sudul Moldovei: de la Cahul pînă la Giurgiuleşti (Foto) 