Bucătaru Victor
Bucătaru Victor — regizor. S-a născut la 25 decembrie 1948 în satul Moara de Piatră, raionul Drochia, Republica Moldova. Mama sa visa să-l vadă preot, iar tatăl sau îşi dorea să dea la facultatea de medicină. Victor, fiind încă elev în clasa a X-ea era pasionat de teatru, devine membru al Studioului Teatral, montează piesa „Omul cu mîrţoaga” de G. Ciprian, care a avut succes la spectatori, astfel Victor hotărăşte să dea la facultatea de regie la Institutul de Arte. Absolveşte Institutul de Arte „G. Muzicescu” în anul 1971. După absolvire i se propune postul de director al Teatrului de Tineret de la Bălţi, după doi ani este deja regizor secund la studioul „Telefilm-Chișinău”. În anul 1975 absolveşte Cursurile Superioare de Regie de la Moscova şi devine regizor al studioului „Telefilm-Chișinău” (1978-1991). Membru al Uniunii Cinematografiştilor din Moldova devine în anul 1980. Fondează în anul 1991 Studioul Independent de filme SINM. Este ales preşedinte al Uniunii Cinematografiştilor din Moldova în anul 1991 şi activează în această funcţie pînă în anul 1993. V. Bucătaru este autorul reportajelor video din timpul conflictului armat din anul 1992 din Transnistria, care erau transmise de asemenea posturi de televiziune precum: ВВС, TF-1, Canal TV-Boston, Canal Los Angeles, TVR. Pe parcursul anilor 2000-2001 V. Bucătaru a fost directorul canalului ORT TV din Moldova − «Analitcinemagrup». Din anul 2003 pînă în anul 2005 a fost director al «Proiect Etnos», finanţat inclusiv şi de Consiliul Europei. În anul 2008 a fost preşedinte al Juriului la Festivalului internaţional de filme documentare «Сronograf», care a avut loc în Moldova. Cineastul Victor Bucătaru s-a stins din viață la 12 august 2013 la vîrsta de 65 de ani. În anul 2015 a fost instituit premiul în memoriam VICTOR BUCATARU în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar «Cronograf». |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1908
- Populația:
- 385 locuitori
Zăzulenii Noi este un sat din cadrul comunei Agronomovca, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Ungheni și la 99 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 385 de oameni. Satul Zăzulenii Noi a fost menționat documentar în anul 1908.