Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
04 decembrie 2019, 16:55 views 6708
Ilegalitățile comise de PP „Șor” la Ivancea (Foto, Doc)
04 decembrie 2019, 16:55 views 6708

Ilegalitățile comise de PP „Șor” la Ivancea (Foto, Doc)

Consilierii din comuna Ivancea din partea Partidului „Șor" folosesc abuziv terenurile adiacente blocurilor.

De menţionat că blocurile respective sînt cu două etaje, extinderile la apartamente fiind destul de mari, ceea ce contravine legii.

Potrivit unor surse Noi.md, proprietarii acestor terenuri adiacente deţin doar acte care le permit îngrădirea suprafeţei, dar nu şi edificarea unor construcții și garduri capitale.

Un demers la acest subiect a fost trimis şi primarului comunei Ivancea, Boris Ochişor, în care a acesta a fost informat despre aceste încălcări, fiind întrebat dacă cunoaște acest subiect.

Consilierul din partea Partidului Socialiștilor Victor Marahovschi care a trimis demersul, a cerut să i să se prezinte şi copiile întregului pachet de documente, prin care s-a autorizat construcţiile capitale de gard pe aceste terenuri, un exemplar al căruia, potrivit legislaţiei, se păstrează la sediul Primăriei. Prezentul demers a fost trimis primarului Boris Ochişor la data de 27 noiembrie curent.

Vineri, 29 noiembrie, contactat de corespondentul Noi.md, primarul a spus că a primit demersul, dar are nevoie de timp pentru a putea să ofere o reacţie. El ne-a sugerat să revenim săptămîna aceasta. Ieri, 3 decembrie, revenind cu un apel, primarul de Ivancea s-a răzgîndit să comenteze. Boris Ochişor a refuzat să ne dea un răspuns la acest subiect, spunînd că vorbeşte doar dacă mergem la biroul său personal. Întrebat pentru cînd am putea să stabilim o întîlnire pentru o reacţie la acest subiect, primarul a spus că nu ştie cînd ar putea fi pe loc.

Apoi, a spus că consilierul va primi răspuns, apoi numai după aceasta, ar fi dispus să ne răspundă şi nouă, redacţiei Noi.md.

La fel, am discutat şi cu Natalia Railean, consilier al Primăriei comunei Ivancea din partea Partidului „Șor" care și-a edtins locuința din contul unei anexe și a gardului capital. Fiind întrebată de reporterul Noi.md dacă are documente de permisiune a construcţiei sau doar de îngrădire, ea ne-a răspuns că are doar acte de autorizare a unui gard temporar.

„Domnişoară, dar ce anume pe mine mă întrebaţi? Ce numai ea am? Toţi vecinii aşa au făcut", s-a revoltat ea.

Însă, potrivit locuitorilor acestor blocuri, o parte a fundamentului uneia dintre construcții a Nataliei Railean a fost ridicată deasupra colectorului de canalizare ceea ce ulterior a provocat distrugerea acestuia. Drept urmare o parte din apele reziduale se scurge sub clădire, punînd în pericol întregul bloc. Locuitorii blocului au fost nevoiți să repare colectorul și să schimbe locul de amplasare a acestuia cu propriile forțe. În urma unei examinări fugitive a clădirii se observă bine fisurile în pereți anume în locurile unde acestea se unesc cu anexe.

De asemenea, am reușit să-l contactăm pe consilierul Marahovschi Victor în adresa căruia au ajuns aceste plîngeri și solicitări de a clarifica situația. I-am cerut să comenteze cele întîmplate. Marahovschi a încercat să-l apere pe primar care, potrivit lui, în realitate ar putea să nu fie la curent cu cele întîmplate și chiar, posibil, a devenit ostatic al acestor împrejurări. Solicitat să răspundă despre legalitatea acestor construcții, Victor Marahovschi a menționat că o evaluare legală și un aviz pe acest subiect ar trebui să dea organele de drept competente și instanțele de judecată la care el a apelat după obținerea unui răspuns la demersul său din partea persoanelor oficiale din cadrul Primăriei.

Vom continua să monitorizăm situația:

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Orhei , construcție , încălcări

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1517
Populația:
2729 locuitori

Cosăuţi este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cosăuţi și Iorjniţa. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Soroca și la 165 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2729 de oameni. Satul Cosăuți a fost menționat documentar în anul 1517.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.