Miliarde de planete locuibile în galaxia noastră?
Oamenii de ştiinţă au estimat primul recensămînt cosmic al planetelor din galaxia noastră, iar numerele sunt astronomice: cel puţin 50 de miliarde de planete în Calea Lactee, informează news.discovery.com.
500 de milioane din aceste planete se află în zona Goldilocks, unde climatul nu este nici prea cald, nici prea rece, iar viaţa ar putea exista.
Numerele provin din primele rezultate ale studiului realizat de telescopul Kepler al NASA în ultimii doi ani, care a costat circa 600 de milioane de dolari.
William Borucki, liderul misiunii Kepler, spune că oamenii de ştiinţă au luat numărul planetelor găsite în primul an de cercetare a unei zone mici a cerului, pe timp de noapte şi apoi au estimat numărul de planete avute de stele. Kepler observă planetele în timp ce acestea trec între Terra şi steaua orbitată de ele.
Pînă acum, Kepler a găsit 1.235 de planete-candidate, din care 54 în zona Goldilocks, unde ar putea exista viaţă.
Misiunea principală a Kepler este nu să examineze lumile individuale, ci să ofere astronomilor un număr al planetelor, mai ales al celor locuibile, care există în galaxia noastră.
Borucki şi colegii au descoperit că una din două stele au planete şi una din 200 de stele au planete în zona locuibilă. Acesta este însă un minim, întrucît aceste stele pot avea mai multe planete, iar Kepler mai are mult de muncă. Pentru a estima numărul total de planete, cercetătorii au folosit frecvenţa observată şi au aplicat-o numărului stelelor din Calea Lactee.
- Spectacol grandios dedicat marelui compozitor Ion Aldea Teodorovici ©
- Maia Sandu a reacționat la moartea rabinului, cetățean moldovean, stabilit în EAU
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1932
- Populația:
- 111 locuitori
Sătuc este un sat din cadrul comunei Pelinei, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Cahul și la 180 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 111 oameni. Satul Sătuc a fost înființat în anul 1932.
Comentarii
(0)