23 iulie 2022, 12:00 Personalități 2848

Tarkovski la Chișinău: Trebuie să găsim la noi lucruri simple, care să determine fața națiunii

Să știți că marele Andrei Tarkovski a vizitat Chișinăul! Nu toată lumea cunoaște, dar el într-adevăr a venit la noi în anul 1967: să lucreze în echipa lui Alexandr Gordon, care pe atunci filma la studioul ”Moldova film”, pelicula ”Serghei Lazo” după scenariul lui Gheorghe Malarciuc.

În acele zile, el se vedea des cu colegul său din Moldova – cunoscutul regizor de cinema, Nicolae Ghibu. Acest interviu, în care Tarkovski dă o apreciere înaltă peliculelor documentare moldovenești, a apărut în rezultatul acestor întrevederi. El a fost publicat doar peste mulți ani, în 1990, în revista ”Columna”, după care a trezit interesul publicațiilor rusești.

Site-ul Noi.md propune atenției cititorilor fragmente din interviul cu remarcabilul regizor al secolului XX, care la 4 aprilie ar fi împlinit vîrsta de 90 de ani.

— În pelicula ”Copilăria lui Ivan”, cred eu, Vă apropiați de afirmația lui Ingmar Bergman, care spunea că el nu poate rezolva nici un fel de probleme, el doar le poate pune.

Uneori artistul pune problema, iar spectatorul află el însuși rezolvarea. Uneori artistul nu poate răspunde la o întrebare, dar spectatorul poate… Sarcina artistului este să analizeze problema, să facă în așa fel, încît individualitatea spectatorului să găsească răspunsul la problema dată. Realizarea artistului este direct proporțională cu atitudinea activă a spectatorului față de problema dată. Cinematografia este o mare artă, care încă nu s-a manifestat plenar, fapt care îi oferă artistului dreptul de a încerca să pună problema, dar și să răspundă la ea.

Un artist poate răspunde, altul – nu, al treilea în genere nu pune spectatorul în fața unei întrebări sau răspuns, dar asta nu înseamnă că el caută să-i fie pe plac. În prezent, spectatorul este individual, el a început să se împartă în grupuri separate. Artistul trebuie să țină cont de individualitatea spectatorului.

— Poetica filmelor Dvs., ca simboluri și metafore, este apropiată de poetica lui Dovjenco, însă emotivitatea, expresivitatea peliculei ”Copilăria lui Ivan„ este superioară peliculelor învățătorului Dvs., turnate de Iu. Solnțeva.

L-am iubit mult pe Alexandr Dovjenco. Cea mai reușită peliculă a sa este ”Pămînt”. Eu cred că el putea face de zece ori mai mult, dar nu a reușit din diverse motive. Dacă e să vorbim despre relațiile mele personale, eu îl consider nu doar învățător, ci și un om foarte apropiat, pentru că el este legat foarte tare de natură, de popor, de pămînt. Nu-l poți imita pe învățătorul tău sau, de exemplu, să-l consideri învățător pe A.S.Pușkin, cum nu te poți considera dator apei și soarelui, mai degrabă trebuie să vorbim despre atitudine. Dovjenco, în potențialul său, este așa de mare, că pentru mine el este mai degrabă un stimulent, dar nu un exemplu de urmat.

Din punctul meu de vedere, Dovjenco este un geniu, iar Solnțeva – un regizor slab. Unicul lucru care merită un respect incontestabil este devotamentul ei față de el, de creația lui. Ce a făcut-o să toarne aceste filme - nu știu, însă multora nu le plac creațiile lui Dovjenco – prin peliculele lui Solnțeva.

Continuarea interviului citiți pe noi.md.