![]() |
Chișinăul respinge declarațiile lui Lavrov, care consideră R. Moldova drept „următoarea Ucraina”
Ministerul de Externe de la Chișinău respinge declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care consideră Republica Moldova drept „următoarea Ucraina”.
„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge Republica Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă să respecte decizia poporului nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.
„Republica Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere”, a adăugat acesta.
Precizăm că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Republica Moldova este următoarea țară în care riscă să se repete scenariul din Ucraina. Mai exact, șeful diplomației de la Moscova consideră că Occidentul vede Moldova drept „următoarea Ucraina”.
Sursa:
Anunț important pentru moldovenii din nordul Italiei
Pașapoarte de tip nou vor apărea în R. Moldova. Cînd vor fi puse în circulație
Cetățenii moldoveni vor putea obține mai ușor pașaportul rusesc
China reia eliberarea tuturor tipurilor de vize, pentru prima dată în ultimii trei ani
În Chișinău va fi inaugurată o nouă ambasadă
Reprezentanții comunității muzicale de moldoveni stabiliți în Austria s-au reunit
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1895
- Populația:
- 1144 locuitori
Morenii Noi este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şicovăţ și Morenii Noi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 124 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1144 de oameni. Satul Morenii Noi a fost înființat în anul 1895.
Comentarii
(0)