|
Foto: moldovasua.com |
Un moldovean lucrează în flota militară americană (Foto)
A plecat în SUA după libertate și democrație, iar acum este unul dintre cei care apără aceste valori, dar și integritatea Americii. Este vorba de Eugen Coșcarov, un tînăr moldovean care de mai bine de patru ani lucrează în flota militară americană, dislocată în coasta Washingtonului.
„Slujba în Armata americană îți oferă o multitudine de beneficii, dar și satisfacția de a fi respectat de întreg poporul american", explică Eugen Coșcarov de ce a ajuns caporal pe navele militare ale SUA.
Visa să se angajeze în armată
Și-a dorit din prima zi în care a pus piciorul pe pămînt american să se angajeze în Armata SUA.
„Mă gîndeam, ce poate fi mai frumos pentru un bărbat decît să-și faci serviciul militar. Pe atunci, nu știam ce beneficii suplimentare aduce această slujbă", explică tînărul de 32 de ani.
Totuși, Eugen a ajuns soldat cu acte în regulă abia peste trei ani și jumătate, cînd a obținut Green Cardul.
„În Armata americană nu poți fi angajat, dacă nu ai toate actele în regulă. Așa că, în așteptarea documentelor, am muncit doi ani la construcții și încă un an și jumătate într-un oficiu, unde mă ocupam de perfectarea facturilor pentru serviciile medicale. A fost o experiență utilă care mi-a permis să mă acomodez cu stilul de viață american și să învăț și limba. Cînd am obținut Green Cardul, am mers îndată să mă angajez în flotă și să îmi împlinesc visul meu american. Am fost acceptat!", își amintește Eugen.
General și soldat, tratați la fel
Astăzi, tînărul moldovean deține gradul militar echivalent celui de caporal, dar aspiră la un grad militar mai înalt.
„Pentru a ajunge ofițer, trebuie să ai studii superioare în SUA. Deocamdată, eu studiez la colegiu. Învăț biologia. Urmează studiile medicale", ne dezvăluie Eugen, care, în timpul cînd nu se află la instruiri pe mare, muncește asistent într-un Centru medical militar din Washington în care se tratează mai mulți demnitari americani.
„Aici, oficialii nu apelează la clinici private. Au deplină încredere în centrele medicale de stat. Lucrurile sunt total diferite față de R. Moldova. În ospătăria spitalului nostru mănîncă soldații simpli și generalii. Nu se face discriminare. Toți sunt egali", ne explică el diferențele.
„Oamenii îmi mulțumesc pe stradă"
Cît privește atitudinea populației față de militari, Eugen afirmă că în SUA fiecare soldat este tratat ca un erou.
„Deseori, cînd mergi pe stradă, se apropie oamenii simpli de tine și îți mulțumesc pentru că îi păzești. În localuri, este aproape imposibil să îți cumperi o bere sau o cafea. Pentru ei este o onoare să poată să-l servească pe un soldat. Și nu contează dacă ești străin sau american. Aici oamenii sunt ajutați să se integreze. Într-un cuvînt, e America!", ne mai spune soldatul.
Chiar dacă recunoaște că salariul de militar nu este prea mare, există multiple alte beneficii.
„Spre exemplu, dacă ești angajat în Armată, obții automat cetățenie americană. Tu și familia ta aveți pachet medical asigurat. Pe lîngă salariu, militarii beneficiază de niște prime lunare pentru alimentație și chirie. În cazul meu, dat fiind faptul că locuim în Washington, unde prețurile pentru chirie sunt mari, aceste prime lunare ajung la mărimea salariului. Statul american are grijă ca soldații săi să trăiască decent", descrie Eugen plusurile serviciului prin contract în Armata SUA.
„Statul american are grijă de soldații săi"
Mai mult decît atît, potrivit lui Eugen, un militar american, dacă s-a concediat din armată cu onoare, se bucură de mai multe privilegii.
„Un fost militar va avea mereu prioritate la angajare. Poate urma studii superioare gratuite timp de trei ani", ne mai spune el.
Chiar dacă a urmat catedra militară în R. Moldova, Eugen nu vrea să compare serviciul militar de acasă cu cel de peste Ocean.
„Sunt lucruri incomparabile", opinează soldatul american.
„Tensiunea" de acasă
O dată la doi ani, Eugen Coșcarov vine în vizită în R. Moldova, pentru a-și revedea familia.
„Să vă spun sincer, nu știu dacă aș mai face-o, dacă nu ar insista părinții. Îmi amintesc că prima dată cînd, după cinci ani de aflare în SUA, m-am întors la Chișinău, am avut un șoc. Peste trei zile de la venire, voiam să mă întorc mai repede în SUA. Am găsit acasă o atmosferă tensionată. Oameni supărați și încordați pe străzi. Prețuri astronomice în magazine. Singurul lucru care m-a bucurat este că am văzut într-un magazin de încălțăminte un anunț că, dacă nu ești mulțumit de cumpărătură, poți returna încălțămintea timp de 14 zile. Acest lucru funcționează de mult în SUA. Mi-a părut bine că a început să funcționeze și în R. Moldova. În rest, produse alimentare foarte scumpe și munca manuală foarte ieftină. Asta e marea diferență între moldoveni și americani", își spune Eugen observațiile.
Atitudinea care face diferența
De altfel, tînărului nu i-au trebuit decît trei luni de viață în SUA pentru a-și da seama că vrea să se stabilească în America.
„Aici totul funcționează pentru confortul cetățenilor. Dacă ești oprit de un polițist, vei ști mereu că o face pentru a te ajuta. Dacă ai încălcat regulile de circulație, el va încerca să îți aplice cea mai mică amendă sau să îți explice ce ai greșit. Dacă ai nevoie de un document, îți va lua cîteva minute ca să îl obții", face Eugen comparație, sperînd că va veni curînd o zi cînd și apropiații, rămași în R. Moldova, vor putea beneficia de aceeași atitudine și grijă din partea statului.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1702
- Populația:
- 670 locuitori
Stroiești (Stroenți) este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Rîbnița și la 125 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010, populaţia localității constituia 670 de oameni. Satul Stroiești a fost menționată documentar în anul 1702.
Comentarii
(0)