Mergi spre compartimentul: Resurse acvatice
17 ianuarie 2021, 10:30 Resurse acvatice views 4891
Declarație:
17 ianuarie 2021, 10:30 Resurse acvatice views 4891

Declarație: "Noi trebuie să păstrăm și să transmitem viitoarelor generații rîul Nistru plin de apă și viață"

Moldova și Ucraina intenționează să monitorizeze cu atenție respectarea legislației ecologice, să asigure utilizarea rațională a resurselor existente, precum și să păstreze și să transmită copiilor și nepoților noștri rîul Nistru - plin de apă și viață.

Despre aceasta, într-un interviu pentru site-ul Noi.md, a declarat Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko.

Comentînd afirmația că, din cauza construcției mai multor noi hidrocentrale ucrainene pe Nistru, artera noastră principală de apă – Nistru - deja s-a mîlit, iar în curînd Chișinăul ar putea rămîne fără apă potabilă, diplomatul a spus că nu s-ar grăbi să facă concluzia că Ucraina este vinovată de înămolirea Nistrului, ca urmare a cărui fapt Chișinăul ar putea rămîne fără apă potabilă.

”Aceasta este o manipulare destul de brutală, care se bazează pe emoții, nu pe fapte. Încă în 2012, guvernele Ucrainei și Moldovei au semnat un acord de cooperare în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru. Totodată, a fost creată așa-numita "Comisie Nistreană", sarcina principală fiind utilizarea rațională și ecologică a resurselor naturale și a ecosistemelor bazinului rîului Nistru. La ședințele sale participă și experți ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, ai Comisiei Europene pentru mediu a ONU, Delegației UE în Moldova, OSCE și Fondului Ecologic Global. Încă la prima ședință a Comisiei, experții internaționali au prezentat rezultatele preliminare ale cercetării privind impactul hidroenergeticii asupra rîului Nistru. Acestea denotă lipsa reală a influenței negative a nodului hidroelectric complex de pe Nistru asupra apelor rîului din aval și dependența clară a volumelor de apă pe porțiunea de mijloc a rîului (frontiera Ucrainei și Moldovei) doar de factorii naturali”, a declarat Ambasadorul Ucrainei în Moldova.

Potrivit lui, mai mult, experții au subliniat rolul pozitiv al rezervoarelor pentru minimizarea consecințelor inundațiilor catastrofale și posibilitatea reglării sezoniere a volumelor de apă pe cursul rîului Nistrului pentru asigurarea necesităților de alimentare cu apă a populației.

Diplomatul a amintit că în prezent, Ucraina a oprit construcția de noi centrale hidroelectrice pînă la obținerea rezultatelor expertizei ecologice complete.

”Nici Ucraina, nici Moldova astăzi nu pot opri încălzirea generală a climei. Dar, în puterea noastră este să nu mai speculăm cu privire la problemele de mediu și să nu mai dăm vina pe alții. În puterea noastră este să monitorizăm cu atenție respectarea legislației ecologice, să asigurăm utilizarea rațională a resurselor existente, pentru început să reducem, iar mai apoi, în general, să nu permitem poluarea surselor de apă cu pesticide și alte substanțe nocive, să construim și să modernizăm stațiile de epurare, să creștem suprafața spațiilor verzi, în special de-a lungul rîurilor și a altor rezervoare de apă. Doar în acest fel vom putea să păstrăm și să transmitem copiilor și nepoților noștri rîul Nistru - plin de apă și viață”, a declarat Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Nistru , riuri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
6 locuitori

Vanțina Mică este un sat din cadrul comunei Pîrlița, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 6 oameni. Satul Vanțina Mică a fost înființat în anul 1923.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.