Mergi spre compartimentul: Copiilor
18 aprilie 2019, 15:50 Copiilor views 16061
Generații noi de manuale pentru clasa întîi
18 aprilie 2019, 15:50 Copiilor views 16061

Generații noi de manuale pentru clasa întîi

Generația de copii, care la toamnă va merge în clasa întîi, se va bucura de o abordare nouă a predării, care nu se va limita doar la statul în bancă.

Tot la 1 septembrie, pentru clasele întîi și a doua vor fi distribuite generații noi de manuale, inclusiv abecedarul va fi într-un alt format, în unul interactiv. Despre aceasta au fost informați părinții participanți la Forumul „Hai cu noi în clasa I, dragi părinți și scumpi copii!", organizat de Direcția generală educație, cultură, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău.

Angela Cutasevici, secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a declarat că elevii, care vor merge anul acesta în clasa întîi, vor beneficia de conținuturi noi curriculare. Astfel, va fi aplicată o altă abordare a predării, întrucît noul curriculum prevede învățarea interactivă, învățarea prin sarcini, învățarea experiențială, cea algoritmizată, dar și alte forme de învățare.

Totodată, în clasa întîi vor fi organizate și activități transdisciplinare, în cadrul cărora elevii de asemenea vor avea parte din un alt tip de învățare. Copiii vor ieși din spațiul școlar, vor face educație muzeistică, educație artistică etc.

La 1 septembrie vor fi lansate generații noi de manuale – altă ediție de manuale pentru toate disciplinele din clasa întîi și a doua. Abecedarul va fi într-un alt format și va fi constituit din două componente – semestrul unu și semestrul doi. Acesta nu va fi doar un simplu abecedar cu imagini și texte, ci va fi unul interactiv, iar copilul va putea și să realizeze sarcinile de învățare chiar în el. Abecedarul va fi însoțit și de caietul de caligrafie. Acest set, alcătuit din patru componente, va fi oferit gratuit. De asemenea, elevii vor primi manuale de matematică, educația moral-spirituală și altele, toate noi.

„Provocările școlii sînt foarte mari, pentru că generația copiilor care intră în clasa întîi, ei vor fi absolvenții 2030. Vă dați seama cît de departe și cît de prevăzători trebuie să fim și profesorii să fie, ca să pregătească copilul de azi pentru așteptările de mîine. Dar aceste provocări le vom depăși noi, în calitate de cei care asigură sistemul educațional, doar într-un parteneriat foarte frumos între școală și familie", a notat Angela Cutasevici.

Forumul „Hai cu noi în clasa I, dragi părinți și scumpi copii!" este la prima ediție. Evenimentul a întrunit peste 200 de părinți care urmează să meargă la toamnă, alături de copiii lor, în clasa întîi, iar specialiștii de profil le-au explicat aspectele psihologice în adaptarea copilului de 6-7 ani la mediul școlar și ce e bine să știe și să poată un copil care pășește pragul școlar. Pedagogii le-au vorbit părinților și despre alegerea activităților extracurriculare, precum și despre partajarea corectă a timpului elevului etc.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1854
Populația:
1092 locuitori

Işcălău este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Doltu, Işcălău și Burghelea. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Fălești și la 131 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1092 de oameni. Satul Işcălău a fost menționat documentar în anul 1854.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.