28 martie 2012, 15:50 Caleidoscop 7097

O călătorie în jurul pămîntului în 6 ore: concept promiţător sau utopie?

Experimentele recente, care sfidează vitezele clasice ale vehiculelor cu care ne-am obişnuit să ne deplasăm, aduc în lumină protiotipul unui mijloc transport terestru care ar face posibilă parcurgerea distanţei între New York şi Beijing în doar 2 ore, fără a te desprinde de pămînt, relatează gizmag.com.

Militanţii pentru Transportul în Tunel Vidat (Evacuated Tube Transport), susţin că tehnologia este silenţioasă, mai ieftină decît trenurile sau maşinile şi mai rapidă decît avioanele.

Versiunea scurtă a poveştii ETT este următoarea: un tren Maglev superaconductor este introdus într-un tub vidat după care se accelerează, folosind motoarele electrice liniare, pînă cînd atinge viteza de proiectare. Pentru că motoarele sînt integrate în tuburile vidate, capsulele care călătoresc prin tub nu au nevoie de componente electrice care să le pună în mişcare, iar supraconductorii permit capsulelor să plutască în tunel, împinse de curenţii turbionari conductori.

Eficienţa unuia asemenea sistem este senificativă, energia electrică necesară pentru a accelera o capsulă putînd fi recuperată la reducerea vitezei.

Modelul cel mai practic este acela al cargourilor mici şi mijlocii de transport marfă şi pasageri în tuburi de 1,5 metri diametru, cu o greutate medie de 550 kilograme.

Tuburile Maglev sînt menţinute în permanenţă în condiţii apropiate de vid, iar capsulele sînt introduse în tunel şi detaşate prin staţiile fixate de-a lungul traseului.

Capsulele ajung la viteze neverosimile de 6.500 kilometri pe oră şi nu provoacă efecte secundare precum călătoria prin aer, în timp ce oscilaţiile aproape imperceptibile în suspensia Maglevului îi maximizează gradul de eficienţă.

Viteza capsulei depinde de durata călătoriei, deoarece este nevoie de timp pentru a accelera. O capsulă poate ajunge, în aproximativ 3 minute, la o viteză de 6.400 km/h, timp în care a parcurs 161 de kilometri.

Într-o proiecţie imaginară, tuburile ar putea funcţiona asemeni sistemelor de autostrăzi,  capsulele fiind automat direcţionate de-a lungul călătoriei lor. Călătoriile întreprinse pe distanţe mici sau medii ar necesita trasee, pentru a evita întîrzieri nejustificate pe traseu.