„O Sută de Movile” – un monument unic al naturii pe teritoriul Moldovei (Foto)
Monumentul naturii „O Sută de Movile” se întinde pe un teritoriu de aproximativ 1.600 de ha în partea de sud-est a satului Branişte şi Avrămeni, din raionul Rîșcani. Reprezintă un teren deluros, care se aşterne de-a lungul văii Prutului, ocupînd 6 terase ale rîului.
Acesta este singurul loc din Europa, unde sînt concentrate într-un număr atît de mare recife submarine ale mărilor antice care acopereau pe atunci acest teritoriu – Marea Tortoniană şi Sarmatică. Astfel, acest relief s-a format zece sau douăzeci de milioane de ani în urmă. Ce-i drept există şi un alt punct de vedere ştiinţific, conform căruia acest relief complex s-ar fi format în rezultatul spălării rocilor sedimentare moi, dar şi ca rezultat a alunecărilor de teren.
Există, de asemenea, legenda conform căreia aceste dealuri apar ca movile, construite aici de cuceritorii acestor locuri în timpuri străvechi, înmormîntînd după o luptă sîngeroasă ostaşii săi: în movile mici - soldaţii obişnuiţi, în cele mari - comandanţii militari. Dimitrie Cantemir a numit această localitate «Centum Monticuli».
Valea celor „O Sută de Movile” face parte din rezervaţia ştiinţifică „Pădurea domnească” și se aşterne pe o distanţă de 8 km în lungime, avînd o lăţime de la 1,7 pînă la 2,3 km şi fiind situată paralel cu cursul rîului Prut, care curge la o distanţă de aproximativ 1,5 km de ea. În total, pe această cîmpie sînt mai mult de 3,5 mii de dealuri cu înălţimea de la 3-5 pînă la 60 de m. Cel mai înalt deal este situat la răscrucea a 3 drumuri, are o înălţime de 60 m şi se numeşte „Movila Ţiganului”. Anume de pe această movilă este cel mai bine să priveşti acest monument unic al naturii, alegînd pentru contemplarea lui după-amiaza sau seara, cînd soarele nu bate-n ochi şi nu ne împiedică sa facem fotografii sau să filmăm.
Anunț important pentru moldovenii din nordul Italiei
Pașapoarte de tip nou vor apărea în R. Moldova. Cînd vor fi puse în circulație
Cetățenii moldoveni vor putea obține mai ușor pașaportul rusesc
China reia eliberarea tuturor tipurilor de vize, pentru prima dată în ultimii trei ani
În Chișinău va fi inaugurată o nouă ambasadă
Reprezentanții comunității muzicale de moldoveni stabiliți în Austria s-au reunit
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1742
- Populația:
- 402 locuitori
Zăzulenii Vechi este un sat din cadrul comunei Negureni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ungheni și la 107 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 402 oameni. Satul Zăzulenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1742.
Comentarii
(1)