|
Ştefăniţă Vodă – o domnie zbuciumată
Ştefăniţă, fiul lui Bogdan al III-lea a domnit între anii 1517-1527. Se consideră (uneori) al patrulea domnitor moldovan cu numele Ştefan. Deşi, la moartea părintelui său avea 10 ani, a fost ales domnitor. Vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă vodă, fire nătîngă, nestăpînită, l-a decapitat pe „povăţiitorul” său Luca Arbore și fiii săi.
Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul cruzimii, căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție. Ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată.
A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță uema să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Însă cu aceasta se însurase Radu de la Afumați în ianuarie 1526. Lui Ștefăniță îi rămînea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia. Ștefăniță a năvălit, jefuind şi ucigînd, asupra Valahiei (1526), „băgînd spaima în munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe. Pînă la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana.
Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527 Ştefăniţă vodă moare la Hotin. Unele letopiseţe ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1670
- Populația:
- 2010 locuitori
Hincăuţi este un sat și comună din raionul Edineț. În componența comunei Hincăuți intră satele Hincăuți, Clișcăuți și Poiana. Satul Hincăuți se află la o distanță de 18 km de orașul Edineț și la 224 km de Chișinău. La 01.01.2008 populaţia comunei constituia 2010 persoane. Prima atestare documentară a satului Hincăuți din ținutul Hotin datează din 20 decembrie 1670.
Comentarii
(0)