05 mai 2024, 12:30 Istoria 46096

Domnia lui Ioan Sandu Sturdza în Moldova

Ioan Sandu Sturdza a domnit în Moldova în perioada septembrie 1822 - aprilie 1828. S-a născut în anul 1762 în familia numeroasă a lui Sandu Sturdza şi a Mariei Bogdan. În 1799 ocupa dregătoria de paharnic. Ioniţă Sandu Sturdza n-a făcut parte din categoria boierilor înstăriţ. Avea proprietăţi modeste în ţinutul Neamţ, la Iaşi mai deţinea o vie în Copou şi o casă. A fost căsătorit cu Ecaterina, fiica marelui logofăt Neculai Rosetti-Roznovanu.

A fost numit domn de turci, la cererea boierilor mici din țară, împotriva voinței boierilor emigrați în timpul ocupației turcești și după revoluția lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera țării pentru ei. În timpul celor 6 ani de domnie, Ioniţă Sandu Sturdza a dus un mod de viaţă modest, ca şi în perioada precedentă, la masa domnească în spiritul tradiţiei ţărăneşti, nu lipsea tradiţionala mămăligă, deoarece, spunea el, "de la masa domnului Moldovei nu trebuie să lipsească hrana de temei a moldoveanului".

Primii ani ai domniei lui Ioan Sandu Sturdza au fost deosebit de grei. Marea boierime, aflată în refugiu, a uneltit permanent împotriva domnului. La aceasta se adaugă și enormele cheltuieli provocate de necesităţile întreţinerii trupelor otomane de ocupaţie, acoperite din contul sporirii impozitelor.

Boierimea mică şi mijlocie şi-a formulat propriile aspiraţii într-unul din cele mai radicale documente politice ale vremii – Constituţia cărvunarilor. În acest document erau proclamate drepturile cetăţeneşti fundamentale – libertatea individuală, a presei, cuvîntului, adunărilor, egalitatea în faţa legii, respectul proprietăţii, libertatea muncii şi a comerţului. Se preconiza, de asemenea, un transfer de putere de la domn către un organ reprezentativ al întregii boierimi – Sfatul obştesc. Ioan Sandu Sturdza n-a reuşit să-şi vadă realizat întregul program de reforme din cauza regimului politic absolutist oriental, care s-a menţinut şi după suprimarea regimului fanariot.

Boierii emigraţi, stabiliţi la Chișinău şi Cernăuţi, adresau plîngeri, cu precădere Curţii de la Petersburg. Ei refuzau să recunoască schimbările politice ce surveniseră în Moldova după plecarea lor în exil. Toate deciziile domnului erau calomniate şi denigrate. Denunţurile lor urmăreau scopul ca autorităţile ţariste să ia măsuri contra domnului moldovean.

Intențiile bune ale lui Sturdza au fost multă vreme paralizate de acțiunile acestora. Abia în 1826, după Convenția de la Cetatea Albă (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Dunărene față de Rusia și Turcia, s-au reîntors zgomotoși în țară. Ioan Sandu Sturdza s-a bucurat de sprijinul Porţii atîta timp cît relaţiile diplomatice ruso-turce erau întrerupte. O dată cu restabilirea lor sultanul îl abandonează, el rămînînd de unul singur împotriva puterii protectoare.

Împăcarea lor cu domnitorul a costat mult Moldova, pe lîngă multe alte favoruri, s-au făcut scutiri de dări și de la armată. Cu toate aceste evenimente, s-au făcut și îmbunătățiri. S-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, numirea în funcții a fost condiționată de pregătire și nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor mănăstirești. Deși rușii au luat apărarea călugărilor și au impus restituirea averilor, ele au rămas totuși sub controlul domnitorului.

Odată cu războiul ruso-turc (1828-1829), armata rusă a intrat din nou în Principatele Dunărene, iar Ioan Sandu Sturdza a fost dus în Basarabia. Ioniţă Sandu Sturdza a cerut permisiunea de a se stabili în localitatea Visterniceni (situată în preajma Chişinăului), care era propretatea boierului Dimitrie Rîşcanu, o personalitate importantă în viaţa politică a Basarabiei, fost stolnic şi ban în Moldova de pînă la 1812, a cărui soție era Mărioara Sturdza, nepoată de frate a lui Ioniţă Sandu Sturdza. Următorii şase ani din viaţa sa domnul şi-i va petrece în preajma Chişinăului, pe moşia Visterniceni.

Exilul lui Ioan Sandu Sturdza lua sfîrşit abia atunci cînd noul domn al Moldovei, Mihail Sturdza intră în ţară, în iulie 1834. A murit în 1842 în Moldova, fără a avea o funcție în stat în acel moment și a fost înmormîntat în Biserica Bărboi din Iași.