|
Pîrcălabul în Moldova
Astăzi se împlinesc 636 de ani de la prima atestare documentară a dregătoriei de pîrcălab în Moldova. Dintre cei mai de nădejde şi apropiaţi boieri domnitorul numea pîrcălabii. În tot cazul, această demnitate de mare preţuire pe vremea lui Ştefan al III-lea cel Mare avea prerogative caracteristice numai în Moldova.
Pîrcălabii erau mai marii pe ţinuturi sau oraşe de anumită însemnătate — un fel de prefecţi, deţinînd, totodată, şi funcţiile de căpitan şi judecător al ţinutului. D. Cantemir scrie: ”Spre a împărţi dreptate locuitorilor Moldovei, au fost rînduiţi în flecare oraş sau tîrg anumiţi judecători, care în unele locuri se numesc, de obicei, pîrcălabi, iar în altele - vornici şi cămăraşi. Ştefan cel Mare i-a învestit pe pîrcălabi cu atribuţii militare, punînd sub comanda lor nu numai cetăţile, ci şi zonele din preajma acestora, avînd poruncă domnească de a le apăra şi a le aproviziona. Astfel, pîrcălabii deveniseră un fel de guvernatori militari, cumulînd şi funcţii administrative.
Pîrcălabii „stau de strajă la hotare” — în zonele şi direcţiile de apărare strategică a Moldovei. D. Cantemir precizează: „La Hotin, Cernăuţi, Suceava, Neamţ şi Soroca (Roman, Crăciuna, Orhei, Chilia, Cetatea Albă) sînt doi pîrcălabi, fiindcă acestea sînt cetăţile cele mai de seamă ale Moldovei”. Letopiseţele moldo-slavone, actele Cancelariei domneşti a Moldovei, cronicile moldoveneşti ale lui Gr. Ureche, M. Costin, opera literară istorică a lui Mihail Sadoveanu conţine sute de pagini de glorie despre pîrcălabii de Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamţ, Crăciuna, Hotin. С.С.Giurescu precizează: „În unele ţinuturi de margine ale Moldovei şi anume în Putna, Tecuci, Hotin, Neamţ, Cernăuţi, Soroca, pîrcălabii s-au numit staroşti, după modelul dregătorilor asemănători din Polonia”.
Cercetînd procesele demografice din Moldova după recensămintele din 1772-1773, 1774 şi 1803, P. Dmitriev afirmă că starosta era „dregătorul” suprem în ţinuturile Putna şi Cernăuţi, executînd aceleaşi funcţii, ca şi ispravnicii în alte ţinuturi. Ca şi cea a pîrcălabilor, staroştilor, dregătoria ispravnicului cu timpul a fost modificată. La început ispravnicul era slujitor (curtean) ce executa diferite sarcini. Ulterior devenise unul din cei doi reprezentanţi ai domniei în ţinuturi cu funcţii administrative, fiscale şi judecătoreşti.
- Ambasadorul s-a adresat cu un avertisment important pentru cetățenii moldoveni din Israel
- În weekendul 21-22 septembrie, Škoda Moldova și Daac Hermes au organizat un eveniment special dedica…
- Compania Viorica Cosmetic, tot mai competitivă pe piața UE ©
- DAAC Hermes a prezentat premiere auto impresionante la Arena Auto Fest 2024 ©
- Moscovici: Amatorii de muzică bună vor avea parte de un concert de excepție la Chișinău, pe 14 septe…
- DAAC Hermes: Premiere exclusive la Arena Auto Fest 2024 ©
- Globalizarea: proces natural sau o posibilitate alternativă de fragmentare?
- 9 fotografii extrem de amuzante cu animale dintr-un concurs de fotografie umoristică
- Moșia familiei ca multiplicator creativ: o abordare științifică a dezvoltării durabile
- Proprietățile vindecătoare ale ferigii de pădure
- Rădăcinile noastre sunt în păduri și câmpii
- Compania Viorica Cosmetic, tot mai competitivă pe piața UE ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1590
- Populația:
- 640 locuitori
Morenii Vechi este un sat din cadrul comunei Valea Mare, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 121 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 640 de oameni. Satul Morenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1590.
Comentarii
(0)