Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri. Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869.

Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iaşi o nereuşire atât de tristă, graţie unor şefi buni de gură şi mai buni încă de fugă, a obligat pe mulţi tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desţăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă.

Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire ameninţat de a resimţi efectul acelei spaime domneşti, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munţii Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu ţintea la mai puţin decât la deşteptarea poporimii muntene, pe care el voia să o reverse ca un torent asupra tronului. Vis naiv al unei închipuiri de poet!

Acel tron devenise în adevăr un simplu scaun rusesc, după zisul mulţimii; dar prestigiul său nu se stinsese încă de tot în ochii ţării; căci ţara zăcea în amorţire şi întuneric.

Vali, sosind la Hang, după multe greutăţi, g[...]n curtea casei boiereşti o adunătură de vro două sute de români înarmaţi cu topoare, cu lănci, cu coase şi cu puşti; inima lui sălta de bucurie la acel spectacol neaşteptat: ,,Iată, zise el în sine, începutul realizării visului meu!" Prinţul C., proprietarul Hangului, întâmpină pe Vali cu îmbrăţişări şi-l rugă să facă un cuvânt elocvent ţăranilor, pentru ca să-i înflacăre şi să-i pregătească de luptă; tânărul refugiat primi cu mulţumire sacra misie de orator revoluţionar şi, după obiceiul oratorilor, îşi drese glasul mai întâi, căutând a produce note vibrante care să pătrundă adânc în sufletele ascultătorilor.

Era înspre seară, pe când natura pare c[...]n aşteptare de un eveniment misterios; soarele, coborându-se după creştetul munţilor, părea că regretează de a nu putea asista la o scenă atât de nouă în plaiurile Carpaţilor; iar câteva raze răzleţite printre brazi se încolăceau pe crengi ca nişte şerpi de aur. În vale vuia Bistriţa pe patul de bolovani, şi pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau şiruri de plăieşi urcându-se spre curte la chemarea unui bucium.

Ţăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali.

Exaltat şi uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase şi caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieş el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ştefan-vodă! El improviză dar un discurs colorat de poezia iluziilor sale, grăind de Patrie, de glorie, de libertate, de egalitate, de fraternitate, de virtuţile strămoşilor, de viitorul măreţ al României etc.; apoi, vroind să încheie prin o peroraţie aprinzătoare, el se adresă de-a dreptul la ţărani, zicându-le:

-- Aţi aflat ce s-a întâmplat la Iaşi?

-- Am aflat, răspunse un vânător nalt şi spătos, anume Creţu; cică vodă a prins pe ciocoi şi le-ar fi tras o sfântă bătaie... cum s-ar zice, bătaia păpuşoiului. Bieţii ciocoi!... nu le-a fi fost pe îndemână.

Un hohot răsunător se ridică şi f[...]ntr-o clipă jurul rondului.

Vali se mira mult de acest vis produs prin ideea suferinţelor boiereşti, însă judecând că vestea întâmplărilor din Iaşi ar fi ajuns desfigurată în sânul munţilor, el întreprinse a face istoricul zilei de 28 martie, sub culori vii şi înfiorătoare. El spuse în cuvinte bine alese cum feciorii de boieri, indignaţi de abuzurile guvernului, se întruniră cu gând de a cere de la domn vindecarea suferinţelor ţării, îmbunătăţirea stării claselor de jos; respectarea dreptăţii fiecărui om; egalitatea pentru toţi dinaintea legii, desfiinţarea privilegiilor; libertatea gândirii şi a presei etc.; cum guvernul trimise în contra lor mai multe sute de soldaţi ameţiţi de băuturi spirtoase şi o ceată de arnăuţi deghizaţi în haine militare; cum nenorociţii amici ai poporului fură înşelaţi cu promiteri false, prinşi, legaţi, zdrobiţi de straturile puştilor, târâţi de păr de-a lungul străzilor şi închişi în cazarmă ca nişte făcători de rele; cum bandele arnăuţilor luaseră cu pradă oraşul, năvălind noaptea prin casele oamenilor sub pretext de a căuta revoltanţi, şi furând arme, argintării, tot ce le cădea în mână; cum lumea se înspăimântase, crezându-se în timpul ienicerilor şi cum, în fine, adevăraţii patrioţi erau desemnaţi a fi victimele răzbunării domneşti. Vali se înălţase la culmea elocvenţei şi spera a produce o impresie... însă un om cărunt îl întrerupse, întrebându-l:

-- Pentru ce s-au răsculat boierii?

-- Pentru ca să scape ţara de o domnie tirană şi degradată...

-- Hum! Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! replică bătrânul, clătinând din cap.

Oratorul rămase încremenit!

Necompătimirea ţăranilor pentru soarta boierilor îi smulse de pe ochi un văl ce-i ascunsese adevărul pân-atunci, tristul adevăr că distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor dezvoltase în inima poporului o indiferenţă absolută în privirea boierilor şi că abuzurile impiegaţilor făcuseră pe români a stigmatiza cu porecla insultătoare de ciocoi pe toţi acei care nu erau din rândul lor.

Vali începu a se cam îndoi de concursul gloatelor la realizarea dorinţelor sale şi, sub îndemnul amărârii ce-i inundase inima, el era acum să apostrofeze pe ţărani într-un mod violent: O! voi, nedemni urmaşi ai lui Traian, strănepoţi degeneraţi ai lui Ştefan cel Mare!... voi!... când deodată un străin apăru călare în curte, aducând o scrisoare de la Piatra.

Prinţul C. se retrase deoparte cu amicii lui şi le citi scrisoarea.

Toţi se întristară şi căzură pe gânduri, căci, printre multe alte veşti rele, corespondentul mai adăuga: că poliţia din Iaşi ar fi arestat un mare număr de persoane pe care le supunea la torturi în întunericul închisorilor, că o seamă de tineri ar fi fost expeduiţi spre Dun[...]n căruţe de poştă, iar că sosind în pădurea de la Poieni, nu departe de Iaşi, ar fi fost ucişi de arnăuţii care-i escortau; în fine, că unul din şefii miliţiei, prinţul G., plecase la munţi cu un regiment de soldaţi şi cu o ceată numeroasă de slujitori pentru ca să calce Hangul în ajunul Învierii etc.

Ştirile aceste provenite din izvor sigur, ca toate veştile ce se nasc şi se împrăştie în timpi de tulburări, erau de natură a inspira îngrijire. Prinţul C. formă îndată cu amicii săi un soi de consiliu de război pentru a chibzui mijloacele de împotrivire şi de apărare.

Unul dintre membrii acelui consiliu propuse a merge cu ţăranii devale, pe malul Bistriţei şi a se aţinea la capra podului de la Răpciune pentru a opri trecerea duşmanului; un al doilea, unindu-se cu acest plan, adăugă cu prudenţă că ar fi destul de nimerit să se dărâme chiar podul.

Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei şi acolo de a aşeza puşcaşi prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanţe în capetele soldaţilor, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mişcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmaţi şi nedeprinşi cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de a sta locului pe piscul unde era clădită casa boierească, fiind această poziţie foarte greu de luat cu asalt.

De faţă la acest consiliu războinic se afla şi un vechi ienicer, anume Mehmed-aga, care făcea de câţiva ani negoţ de cherestea; el asculta serios toate opiniile, cumpăni toate planurile, apoi, luând cuvântul, zise cu un accent turcesc destul de comic:

-- Boieri, dumneavoastră! Să mergem la pod, la Răpciune, bun este; ama dacă duşmanul trece Bistriţa pe aiurea şi ne înconjură pe la spate, noi ne găsim deodată între foc şi apă, şi asta rău este!...

Să ne suim pe Dealul Doamnei şi acolo să ne agăţăm ca momiţele prin copaci, bun este, ama dacă duşmanul dă foc pădurii, noi suntem fripţi, şi asta rău este!... să stăm aici pe loc închişi în curte, pe vârful piscului, bun este, ama la război omul se-nfierbântă, are sete, trebuie apă la dânsul. Aici apă nu-i! cişmea nu-i! aici apă se aduce cu sacaua din vale!... Ce facem noi dacă duşmanii ne taie izvoarele? Când a începe focul, bumba, bumba, bumba, cum stingem setea la noi? Foc la puşcă, foc la piept, foc la gât, asta rău este!! Eu cred că am nimeri mai bine dacă ne-am retrage mai în fundul munţilor, în schitul Hangului, unde sunt ziduri, unde sunt patru turnuri şi unde apă este. Acolo stăm la meterez şi împuşcăm tot în plin, bumba, bumba, bumba, ha!

Planul lui Mehmed-aga, deşi expus astfel într-un mod original, păru cel mai cuminte şi fu adoptat în unanimitate. Deci se ordonă pregătirile necesare pentru retragerea pe a doua zi la schitul Hangului, iar spre paza nopţii se aşezară sentinele pe la diferite locuri învecinate cu casa, se trimiseră zece puşcaşi călări la capătul podului de la Răpciune şi se împărţi merinde la oamenii adunaţi în curte.

Acum noaptea se lăţise ca un văl negru cusut cu diamanturi; o lună plină poleia valurile Bistriţei şi îmbrăcase munţii cu o draperie fantastică de lumină. Românii aprinseseră mai multe focuri în curte şi se grupaseră cete, cete împrejur, grăind, povestind, glumind şi râzând de păcăliturile ce-şi adresau după obiceiul lor.

Vali se primbla printre grupe, raportându-se cu gândul la timpurile acele de bărbăţie, unde poporul nostru era dedat cu viaţa războinică. Adeseori el cercase a-şi imagina o tabără de ostaşi români, pe timpul lui Ştefan, şi o convorbire dintre acei oameni tari care trăiau în frăţie cu moartea şi care îşi oţeliseră natura în focul luptelor necurmate. Îmbătat de poezia munţilor şi a nopţii, răpit de aripile nălucirii afară din domeniul realităţii, el crezu un moment că-şi vede visul cu ochii. I se păru că există cu patru secole în urmă, că se găsea în ajunul bătăliei de la Valea-Albă şi asculta, uimit, şoaptele de pe-mprejurul focurilor. Iată ce auzi:

-- Măi flăc[...]nţeles-aţi voi ce ne-a spus boierul cel fugit de la Iaşi?

-- Ba cât hâciu; el grăia păsăreşte.

-- Cică să ne ducem ca să alungăm pe vodă pentru că vodă a prins pe boieri umblând cu mâţa-n sac şi i-a pus la pedeapsă.

-- Ce-avem noi cu boierii? Ei ne ciomăgesc pe noi, vodă pe dânşii, parte dreaptă.

-- Bătaia-i din rai!

-- Dar dacă ar veni oamenii stăpânirii ca să ne calce în locurile noastre?

-- Pentru ce să vie, fârtate?

-- Pentru ca să ne ia seama de ce ne-am adunat cu arme la curte.

-- Le-om spune că ne-a poruncit stăpânul.

-- Dar dacă nu s-ar mulţumi cu atâta ş-ar căta să ne facă vreo daună?

-- Atunci i-om ciomăgi şi noi pe dânşii!