05 august 2015, 15:13 Tsipova views 11594
La Gura Galbenei a fost inaugurat un serviciu zonal de evacuare a deşeurilor
Photo: provincial.md
05 august 2015, 15:13 Tsipova views 11594

La Gura Galbenei a fost inaugurat un serviciu zonal de evacuare a deşeurilor

În amiaza zilei de 26 aprilie, reprezentanţi ai mai multor localităţi din zona de nord a raionului Cimişlia au participat la un eveniment de o importanţă deosebită pentru populaţia de aici: implementarea finală a unui proiect care prevede colectarea gunoiului din toate gospodăriile satelor Schinoşica, Munteni, Lipoveni, Ivanovca Nouă, Gura Galbenei, Fetiţa, Albina şi Mereni. Primul serviciu zonal de evacuare a deşeurilor menajere din zona de sud a Republicii Moldova a fost deschis în satul Gura Galbenei din raionul Cimişlia.

În debutul evenimentului, primarul localităţii Gura Galbenei, Victor Stână, s-a arătat satisfăcut în legătură cu faptul că localităţile din această zonă vor beneficia de servicii sociale modernizate. El a menţionat că implementarea proiectului în cauză a fost posibilă graţie Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, guvernelor Danemarcei şi Suediei, care au acordat sprijinul financiar necesar pentru procurarea unei autospeciale, a tomberoanelor etc. Edilul-șef şi-a exprimat speranţa că implementarea proiectului în cauză va contribui la dispariţia gunoiştilor ilegale şi la transmiterea în gestionarea autorităţilor publice locale a serviciilor de colectare a deşeurilor menajere.

„Este un fapt îmbucurător că în satele noastre se fac lucruri bune, a spus în discursul său Maxim Colţa, preşedintele raionului Cimişlia. Împreună cu Fondul Ecologic Naţional, am lichidat 83 de gunoişti neautorizate din raion, inclusiv din satele în care locuiţi dumneavoastră".

Preşedintele raionului Cimişlia a mai comunicat că săptămâna aceasta urmează a fi deschis, în satul Mihailovca, încă un centru de acordare a unor asemenea servicii populaţiei din zona de est a acestei unităţi teritorial-administrative. Iar în total, a comunicat Maxim Colţa, pentru colectarea deşeurilor menajere au fost procurate 4000 de tomberoane. Căci raionul Cimişlia va avea patru zone în care se vor aduna resturile din gospodării, ceea ce va permite să se îmbunătăţească managementul deşeurilor.

Ghenadie Ivaşcenco, manager de proiect PNUD, nu şi-a ascuns bucuria de pe urma colaborării cu cele patru primării, care au implementat proiectul privind crearea Întreprinderii municipale „Tulumba servicii", aceasta fiind responsabilă de colectarea deşeurilor menajere în cele opt localităţi din zona respectivă. „Este prima întreprindere de acest fel din Republica Moldova, a reiterat Ghenadie Ivaşcenco, şi deviza ei – „Localităţi curate, oameni sănătoşi" – corespunde întru totul scopului propus".

Managerul de proiect PNUD a ţinut să mai sublinieze că programul pe care îl gestionează va continua colaborarea cu cele patru administraţii publice locale din zona de nord a raionului Cimişlia. „În cazul în care, pe parcursul primei luni de activitate, veţi demonstra eficienţă, a spus Ghenadie Ivaşcenco, vom consolida întreprinderea dvs., oferindu-vă diverse echipamente, instrumentar, dar şi o maşină performantă".

Spre finalul evenimentului, preotul Ion Drangoi, parohul Bisericii ortodoxe „Sfântul Gheorghe Biruitorul" din localitatea Gura Galbenei, a oficiat o slujbă religioasă prin care a sfinţit începutul unui lucru demn de toată lauda pentru comunităţile Schinoşica, Munteni, Lipoveni, Ivanovca Nouă, Gura Galbenei, Fetiţa, Albina şi Mereni.

Source: provincial.md

Keywords:

deşeuri , evacuare , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1420
Populația:
2836 locuitori

Selişte este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Selişte și Păruceni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 78 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2836 de oameni. Satul Seliște a fost menționat documentar în anul 1420.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.