22 september 2021, 12:30 Kaleidoscope views 2073
Echinocțiul de toamnă 2021. Astăzi ziua este egală cu noaptea
22 september 2021, 12:30 Kaleidoscope views 2073

Echinocțiul de toamnă 2021. Astăzi ziua este egală cu noaptea

Azi are loc echinocțiul de toamnă, cînd ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pămînt. Din punct de vedere astronomic, acest moment marchează trecerea la anotimpul de toamnă.

Există două astfel de fenomene pe an: echinocţiul de primăvară (în luna martie) şi echinocţiul de toamnă (în luna septembrie).

Echinocțiul de toamnă 2020 are loc astăzi, 22 septembrie, la ora 16.31 şi reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro, citat de Agerpres. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.

Fenomenul nu se produce la aceeaşi dată în fiecare an, din cazuă că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De cînd a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont.

După echinocţiul de toamnă, ziua (perioada de timp iluminată de Soare într-un ciclu de 24 de ore) devine tot mai mică, iar noaptea tot mai mare, pînă la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie 2021, cînd va fi cea mai lungă noapte din an.

Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvîntul "echinocţiu" derivă din cuvîntul francez "équinoxe", care, la rîndul lui, provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" - "egal" şi "nox", "noctis" - "noapte".

Tradiții populare legate de echinocțiu

Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului romîn” (2000), de Ion Ghinoiu.

La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfînta Maria Mică) marchează sfîrşitul verii şi începutul toamnei. Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.

Source: noi.md

Keywords:

toamna , echinocțiu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec XVIII-lea
Populația:
825 locuitori

Albota de Jos este un sat şi comună din raionul Taraclia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Albota de Jos, Hagichioi și Hîrtop. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Taraclia și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 825 de oameni. Satul Albota de Jos a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.