16 november 2016, 17:15 Moldovan Diaspora views 8547
16 november 2016, 17:15 Moldovan Diaspora views 8547

Diaspora din Rusia solicită demisii

Alexandr Kalinin, Președintele Congresului diasporei moldovenești, Președintele Comisiei de migrație și adaptarea migranților pe lîngă Guvernul Moscovei, cere demisia următoarelor persoane:

Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur; Ambasadorilor Republicii Moldova în Federația Rusă, în Marea Britanie, Italia, Franța și România, precum și președintelui CEC Alina Russu, din cauza incompetenței, omisiunii, neglijarii și încălcării directe a drepturilor constituționale ale alegătorilor.

"În data de 13 noiembrie 2016 a avut loc turul II al alegerilor prezidențiale a Republicii Moldova, la care au participat Igor Dodon și Maia Sandu. Cei mai nemulțumiți de modul în care alegerile au fost efectuate, au fost cetățenii Republicii Moldovei, care în momentul alegerilor s-au aflat în afara țării. Astfel, datorită prezenței la vot extrem de mare la circumscripțiile electorale din Federația Rusă (în special la Moscova), Marea Britanie (Londra), Italia, Franța și România, mulți din alegători nu au votat din cauza insuficienței buletinelor de vot.

Ca de obicei, cei mai vulnerabili în această situație erau cetățenii Republicii Moldova pe teritoriul Federației Ruse. Astfel au fost deschise doar 8 secții de votare, din care - două în Moscova și două în St.Petersburg - orașele , în care locuiesc și muncesc o mai mare parte a cetățenilor Republicii Moldova. Conștientizăm că CEC justifică faptul că înregistrării preliminare doar a 126 de persoane, dar ar trebui să privim situația în mod real. Poate a venit timpul de a revizui numărul secțiilor de votare și a mari numărul lor în viitor, bazîndu-se pe datele statisticilor oficiale și a organelor de migrație din Federația Rusă, care dețin informații reale privind numărul cetățenilor Republicii Moldova, care de-facto se află în țară.

Și care a fost situația la secțiile de votare în Federația Rusă: la fiecare 40 de minute treceau doar 20 de persoane; așadar prelungind procesul de votare până în seara. Pînă la ora 12, la o secție de votare din Moscova, deja erau peste 1000 de oameni. Cozi incredibile de oameni stăteau în frig ca să-și exprime votul. Numărul mai mare de alegători au venit după orele 17:00, după o zi de muncă și, desigur, pînă la orele 21:00 nu au reușit să voteze, iar în cele din urmă li s-a spus că buletinele de vot s-au terminat, deoarece la o secție de votare se alocă nu mai mult de 3000 de buletine.

Astfel, a fost încălcat dreptul constituțional al cetățenilor, și anume dreptul la vot, fixat în al.2 art. 38 din Constituția Republicii Moldova" susține acesta.

Source: www.noi.md

Keywords:

diaspora , Rusia , demisie

Comments

 (1)
  • #1 Olga Reply Quote selected
    Действительно --возмущению нет предела. В России более 600 тысяч молдаван и тольео 8 участков. Беспредел и геноцид народа этой гнилой властью....
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1635
Populația:
796 locuitori

Volodeni este un sat din cadrul comunei Bleşteni, raionul Edineţ. Satul are o suprafaţă de circa 0.93 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.19 km. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 796 de oameni. Satul Volodeni a fost menționat documentar în anul 1635 cu denumirea Vlădeni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.