Go to section: Culture
03 october 2021, 14:00 Culture views 3768
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” va avea un nou pian
03 october 2021, 14:00 Culture views 3768

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” va avea un nou pian

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” va avea un nou pian. Instrumentul a fost procurat din donații, iar la introducerea acestuia în țară instituția urmează a fi scutită de plata drepturilor de import. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat de membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport.

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul respectiv, acesta urmând să fie dezbătut în plen, scrie Noi.md.

„În condițiile când cele două piane ale Filarmonicii Naționale au fost distruse în incendiul devastator, din toamna anului 2020, necesitatea procurării a cel puțin unui instrument muzical a devenit stringentă”, se arată în nota informativă la proiect.

 Valoarea estimată a noului pian, de marca Petrof P284 MISTRAL, anul fabricării 2021, este de peste 76 mii euro.

Un incendiu care s-a produs pe 24 septembrie anul trecut a mistuit edificiul Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”. Mai multe instituții publice, companii, persoane fizice au făcut donații bănești pentru reabilitarea Filarmonicii. Peste 320 000 de lei au fost adunați de fracțiuni și angajații Secretariatului Parlamentului.

Reamintim că, pe 24 septembrie 2020, Filarmonica Națională din centrul capitalei a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au luptat ore bune pentru a stinge incendiul. Tavanul sălii principale a clădirii a cedat și s-a prăbușit. Nu au fost înregistrate victime.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1777
Populația:
476 locuitori

Frumuşica este un sat din cadrul comunei Călugăr, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Fălești și la 134 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 476 de oameni. Satul Frumuşica a fost menționat documentar în anul 1777.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.