|
Ce să faci dacă copilul tău este interesat de jocurile periculoase
Dacă vezi semnele interesului copilului tău față de jocurile periculoase, s-ar putea să fii copleșit de frică, de supărare, de mînie, panică etc.
Este evident că sub influența panicii din societate pot apărea aceste emoții puternice, care pot duce la decizii mai puțin cîntărite. La astfel de emoții se recomandă să lași să treacă un pic de timp de la momentul, în care ai aflat despre interesul copilului față de joc. Cel puțin numără în gînd pînă la 10 ca să poți să îți faci timp pentru a te gîndi ce e de făcut. Pregătirea emoțională pentru a avea o discuție cu roade bune este foarte importantă. Poți ține cont de următoarele sugestii.
Ce să nu faci:
- să nu folosești intimidarea și autoritaterismul pentru a insufla frică
- să nu strigi
- să nu îl pedepsești
- să nu interzici utilizarea internetului, telefonului, tabletei, calculatorului
- să nu ameninți și să nu presezi
Ce să faci:
- să manifești autocontrol
- să discuți
- să predispui copilul la o discuție sinceră, prietenească prin a-l asigura că nu-l vei certa, bate, etc.
- să întrebi ce știe copilul despre ceea ce se vorbește acuma peste tot despre jocuri periculoase pe internet
- să discuți despre cum se simte el, dacă poate se simte singur sau îi lipsește atenția ta
- convinge copilul tău că vrei să-l ajuți
- asigură copilul că ești mândru de el, că crezi în el și în viitorul lui
- spune-i că vrei să fii alături de el la bine, dar mai ales la greu
- arată-i dragoste necondiționată, spunei că îl vei iubi mereu, indiferent de ce decizii corecte sau incorecte va lua în viață
- crede în copilul tău, în capacitatea lui de a alege ce este mai bun pentru el
- discută cu copilul despre cum se poate decide dacă un material online este bun pentru el sau nu.
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Я очень люблю свою дачу!
- Ученые Стэнфорда заявили, что изобрели способ создания искусственного человека
- Удивительный город в Японии, где в водосточных каналах плавают прекрасные карпы кои (+Видео)
- Ершик для кишечника: 10 способов очищения организма
- Самураи. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Осиные гнезда в народной медицине
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1923
- Populația:
- 165 locuitori
Chilişoaia este un sat din cadrul comunei Boldureşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Nisporeni și la 81 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 165 de oameni. Satul Chilişoaia a fost înființat în anul 1923.
Comments
(0)