Stînca Mare, satul Cobani, Glodeni
Satul Cobani, raionul Glodeni este situat la est de centrul raional, oraşul Glodeni şi la 17 km de el şi la 204 km de Chișinău. Oficial, se consideră că satul a fost înfiinţat în anul 1702, dar trebuie să menţionăm că locuitorii, care l-au fondat s-au mutat aici din alt sat, Zubreuţi, redenumit apoi în Vasileuţii de Jos. Iar acest sat a fost fondat în anul 1374. Strămutarea se datorează faptului, că vechiul sat era situat prea aproape de Prut şi era în mod constant inundat în perioadele cînd Prutul ieşea din albie. Ca rezultat, sătenii au fondat un sat nou 2 km depărtare de malul rîului, pe malul drept al rîului Camenca, la poalele stîncii de toltre, care a fost numită Stînca Mare.
Reciful de toltre Stînca Mare este cea mai sudică dintre acelea, care se află în Moldova şi se întinde din colţul de nord-est al ţării spre sud-vest pînă la coasta Prutului. Anume în regiunile din preajma Prutului în raioane precum Briceni, Rîşcani, Edineţ şi Glodeni se află cele mai multe toltrele din Moldova, oferind Nordului Moldovei un aspect original şi irepetabil.
Şirul de toltre din apropierea satului Cobani este alcătuit din 3 parţi, dintre care acea care se aşterne nemijlocit deasupra satului şi valea rîului Camenca se numeşte - Stînca Mare. O parte din ea, din păcate, a fost aruncată în aer şi apoi exploatată industrial pentru extragerea calcarului valoros. Abia în anul 1988, cu eforturile sătenilor şi a ecologiştilor a fost întreruptă orice activitate de producţie pe teritoriul acestei rezervaţii. Însăşi Stînca Mare măsoară aproximativ 1 km şi este o prelungire a şirului de toltre, întinzîndu-se pe cîţiva km de-a lungul albiei rîului Camenca şi pe alocuri fiind întretăiată de rîul şerpuitor pe mai multe porţiuni.
Acesta este un loc foarte pitoresc, mai ales avînd în vedere, că de pe malul drept al rîului Camenca şi pînă la Prut se aşterne o depresiune deosebit de frumoasă, pe alocuri inundată în locuri acoperite cu o mulţime de bălţi, lacuri, unde se hrănesc şi-şi fac cuiburi o mulţime de păsări. Am putut urmări prin aceste locuri: stîrci, berze, lebede, raţe sălbatice şi alte păsări.
Masivul de toltre Stînca Mare, este cel mai înalt dintre toate celelalte din acest şir, înălţimea acestuia constituie aproximativ 70-80 m, stînca este presărată cu o mulţime de peşteri, care, din spusele sătenilor, au existat, conform amintirilor din bătrîni din cele mai vechi timpuri. Este cunoscut, de asemenea că, pe aceste stînci şi în apropierea lor s-au făcut numeroase săpături, în rezultatul cărora au fost găsite urme de specii rare şi dispărute în prezent de animale şi păsări, precum şi artefacte ale culturii Cucuteni-Tripolie.
A doua parte a masivului de toltre este situat la o oarecare distanţă de satul Cobani şi este scăldat din 3 părţi de apele rîului Camenca, creînd un peisaj cu totul special şi unic, care aminteşte mai curînd o cetate medievală, înconjurată cu şanţuri de apă. Lunca rîului e ca un aşternut de stuf, care a crescut şi s-a îndesit, ceea ce-i oferă peisajului un farmec şi mai admirabil.
Peisajele care se deschid din vîrful stîncii de toltre sînt impresionante. Suprafaţa plană verde-argintie care se aşterne pînă la orizont, plopii piramidali înalţi de-a lungul drumurilor, turmele păscînd, pătratele cîmpurilor şi fragmentele de stînci toltrice împrăştiate pe ici-colo te fascinează pur şi simplu.
Trebui să vă spunem că, în raionul Glodeni, există încă un şir celebru de toltre în apropiere de satul Buteşti, care, de asemenea, se întinde de-a lungul cursului rîului Camenca. Acest recif de doi kilometri este la fel un monument al naturii, despre care vă vom povesti neapărat.
Între timp, bucuraţi-vă de vederile acestor locuri din fotografiile prezentate de noi. Toate sînt făcute în iunie 2011.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 76 locuitori
Alexandrovca Nouă este un sat din cadrul comunei Crasnîi Vinogradari din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Dubăsari și la 66 km de Chișinău. Populaţia satului Alexandrovca Nouă alcătuia 76 de oameni în anul 2011. Satul Alexandrovca Nouă a fost înființat în anul 1924.