Cămașa este componenta vestimentară de bază care face parte din ansamblul portului popular moldovenesc. Aceasta păstrează în structura sa elemente străvechi, care în timp au devenit tradiționale.

Termenul cămașă are rădăcini adînci în istorie, provenind de la cuvîntul străvechi „camicia”. În limbajul popular sînt cunoscute deosebiri dialectale în definirea acesteia: cămașă, cămeșă, ie, tunică, etc. Cea mai timpurie atestare a termenului în documentele vremii, datează din secolul al XVI-lea în care se menționează despre „cămașa unui boier,…chindisită (garnisită) cu mătase”.

În costumul popular al moldovenilor s-au răspîndit diferite tipuri de cămăși. Întreaga tipologie ale acestora are la bază clasificări după diferite criterii. Pentru a oferi o sinteză accesibilă publicului larg, vom menționa doar exemplele cele mai reprezentative.

Întregul sortiment de cămăși populare se clasifică în primul rînd în cămăși femeiești și bărbătești. În dependență de vîrsta purtătorilor se disting cămășile purtate de copii, tineri și vîrstnici (bătrîni). După materialele din care se confecționează le deosebim pe cele din cînepă, in, bumbac, mătase și uneori chiar din lînă. În această categorie pot fi incluse și cămășile care erau cusute din țesături în amestec, de exemplu: in cu bumbac, cînepă cu bumbac, in cu mătase etc. Ținînd cont de ocazia la care sînt îmbrăcate, distingem cămăși de sărbătoare și cămăși purtate zi de zi. Un criteriu aparte în clasificarea acestor piese de vestimentaţie este cel simbolic, care identifică cămășile purtate în cadrul celor mai importante momente din viața oamenilor: nașterea, căsătoria și moartea. În acest sens; se cunosc: „cămașa de botez”, „cămașa mirelui”, „cămașa miresei”, „cămașa de soacră” și „cămașa de înmormîntare”.

Pornind de la faptul, că cele mai variate și reprezentative tipuri de cămăși sînt caracteristice costumului purtat de femei, în continuare ne vom opri doar la acestea.

În vederea valorificării formelor costumului tradițional un criteriu relevant de care este important de ținut cont este croiala cămășilor. Analiza croielii permite identificarea celor mai vechi tipuri, precum și etapele de evoluție ale acestora.

După croială se disting trei tipuri de cămăși păstrate în portul feminin autohton pînă aproape de mijlocul secolului al XX-lea. Astfel, identificăm: cămaşa de tip tunică, care în Moldova se numea „cămaşa bătrînească” sau cămaşa „de-a’ntregul”; considerată una din cele mai vechi. Al doilea tip care a fost atestată și în portul strămoșilor noștri geto-daci este cămaşa încreţită la gît, numită „ie” sau „cămaşă cu altiţă”, „cămaşă moldovenească”, „de sărbătoare”. Alt tip este cămaşa cu platcă sau „cu petic”, apărut mai tîrziu care după constatările unor cercetători este o influenţă a costumului orăşenesc. Platca cămășii reprezintă un dreptunghi din pînză (de multe ori căptușit), amplasat în zona umerală a stanului.

Considerată cea mai veche, cămașa de tip tunică sau „cămașa bătrînească” este de o asemănare impresionantă din punct de vedere structural-morfologic cu tunicile copților (civilizaţie indigenă a Egiptului), dar și cu cele, care se presupune, că au fost purtate de civilizația de la Cucuteni-Tripolie. Este imposibil de determinat perioada cînd a apărut acest tip de haină, dar care a supravieţuit pînă în zilele noastre. Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de țesătură cu o deschizătură pentru a fi îmbrăcată. Este prevăzută cu mîneci, cusută în părțile laterale, de multe ori încinsă cu un brîu. Cercetătorii afirmă precum că acestui tip de haină i-a aparţinut și tunica purtată de Isus Hristos.

Lungi sau scurte, „cămășile-tunici” au fost purtate de către ambele sexe și în Imperiul Bizantin. Erau cusute din țesături de in, decorate cu modele policrome din lînă, iar cele mai luxoase cu fire de mătase. Se cunoaște că, în Europa medievală printre puținele obiecte care îi aparțineau omului un rol aparte îi revenea cămășii. Fiind identice după croială acestea erau purtate de nobili, cavaleri, monahi dar și de oamenii simpli. Diferențele de clasă erau determinate de calitatea materialului din care erau cusute. Indiferent de clasa socială, oamenii aveau o atitudine specială față de cămașă, considerînd-o un „al doilea înveliș” sau „a doua piele”, era un element vestimentar, care avea menirea să protejeze intimitatea omului de lumea exterioară plină de dușmănie și ispite. Îmbrăcată direct pe corp, cămașa era purtată sub celelalte piese ale costumului, ascunzînd-o cu grijă de „ochii răi” și „mîinile murdare”, deoarece se credea că de ea cu ușurință se pot lipi vrăjile. De cămașă se despărțeau foarte greu, preferînd să o păstreze cît mai mult timp.

Cămăși vechi, purtate încă în tinerețe mai pot fi găsite în lăzile de zestre ale bătrînelor din satele noastre. Cu toate că localnicii nu pot explica de ce le păstrează atîta vreme, admitem ideea perpetuării în timp a unor tradiții străvechi, perindate pe teritoriul țării noastre la fel ca și în întreg spațiul european.

Se presupune că anume acest tip de cămașă (în lucrările de specialitate denumită și „cămașa dreaptă”) este reprezentat pe frescele din mănăstirea Voroneț, în scenele aratului și cositului.

Cea mai reprezentativă și decorativă este cămaşa încreţită la gît sau „ia”, specifică portului popular moldovenesc. Aceasta este confecţionată din pînzeturile cele mai fine de bumbac, in şi borangic (mătase naturală), cunoscută în întreaga Moldovă și ca „cămaşa cu altiţă”, denumită astfel datorită calităţii ţesăturii şi decorului specific de pe mîneci. Altița are un decor distinct, reprezentînd un chenar ornamental la care sînt aplicate prin brodare sau ţesut rînduri orizontale, ordonate într-o friză. Compoziția decorativă a altiței a evoluat în corelaţie cu decorul întregii mîneci, care în ansamblu integrează trei elemente principale: „altiţa”, „încreţul” şi „rîurile”.

În Moldova se întîlnesc cîteva subtipuri a acestei cămăşi. Cea mai răspîndită este alcătuită din bucăţi de pînză asamblate,  împreună cu partea de sus a mînecilor, încreţite pe un şiret, care formează o răscroială rotundă, cu încreţituri abundente ce se desfășoară în evantai pe întreaga suprafață. O altă variantă este cămașa, în care mînecile şi partea superioară a stanului sînt fixate cu o bentiţă la baza căreia se formează încrețituri. Aceasta din urmă este răspândită în Bucovina şi raioanele din stînga Nistrului.

Cămăşile populare se confecţionau din pînză de in sau cînepă, iar mai tîrziu din bumbac sau mătase. Bumbacul se folosea ca urzeală pentru pînza de in sau cînepă la cămăşile întîlnite în zona de nord şi centrală şi pentru pînza de borangic mai frecvente în zona de sud a ţării. Partea superioară a cămăşii, pînă la talie era numită „stan”, iar partea inferioară „poale”. Aceste denumiri s-au păstrat pînă în prezent.

Stanul cămăşii (față şi spate), se confecţiona din două foi de pînză, iar mîneca din una. Sub braţ mîneca este prevăzută cu o „pavă”, aceasta asigurînd comoditate în timpul mișcării. Poalele cămăşii se asamblau cu stanul și erau din țesături din pînză de cînepă „tort în tort” sau cînepă bătută cu bumbac. O particularitate specifică în realizarea cămășilor era croitul acesteia „pe fir drept”, adică pe linia unde trebuia să se decupeze un detaliu, se scotea atent un fir de bătătură, după care pînza era tăiată. Astfel, toate elementele cămășii prezentau suprafețe patrulaterale, fără răscroieli. Această modalitate de croire este una ingenioasă și rațională, deoarece în rezultatul croirii nu rămîn resturi de țesătură neutilizate.

Studierea cămășilor populare, ne oferă posibilitatea să constatăm persistența îndelungată a acestora în ansamblul portului tradițional. Prin formele sale laconice, calitățile ecologice ale materialelor utilizate și nu în ultimul rînd al aspectului estetic, cămășile moldovenești merită să fie cercetate, păstrate și valorificate.

Nu întîmplător formele de croială ale acestora se regăsesc în modelele de vestimentație contemporană. „Cămașa moldovenească” sau „ia” este o „piesă-cult” a portului popular, care a fost preluată şi cizelată sute de ani, piesă care i-a fascinat pe marii artiști și creatori de modă: Matisse, Yves Saint Laurent, Kenzo, Jean Paul Gaultier.

Cămăși, tunici și rochii în stil folcloric, inspirate în particular din iile moldovenești, au fost prezentate pe podiumurile naționale și internaționale în colecțiile designerului moldovean V. Vidrașcu, lucrările căreia poartă amprenta portului popular.