Ţurcanu Valeriu
Valeriu Țurcanu actor de teatru și cinema. S-a născut la 17 mai 1950 la Camenca. A absolvit Institutul de Arte „Gavriil Musicescu" din Chișinău. În anul 1971, după absolvirea Institutului de Arte, a fost angajat în trupa Teatrului Naţional „V. Alecsandri" din Bălţi - la invitaţia lui Anatol Pânzaru, pe atunci prim-regizor al teatrului. Timp de şapte ani, până în 1977, a trecut prin principiala „forjerie de actori" bălţeană. „Ajuns pe o scenă profesionistă, credeam că gata, sunt actor. Însă după vreo doi-trei ani de „chin şi osândă artistică", înţelegând mai multe despre teatru şi despre scenă, am văzut că mai este mult până voi fi actor în deplinul sens al cuvântului. Pentru asta e nevoie să cunoşti multe subtilităţi ale meseriei, să le înveţi - de la maeştri cum sunt Mihai Volontir, Călin Măneaţă, Mihai Ciobanu, regretatul. Şi aşa am ros scândura scenei încă vreo patru ani...", îşi aminteşte actorul. După şapte ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional „V. Alecsandri", Valeriu Țurcanu a fost angajat la Teatrul „Luceafărul". „Mai fericit ca în acea zi, când consiliul artistic al teatrului m-a acceptat în trupa luceferistă, n-am fost, probabil, niciodată. Când mă gândeam că în curând voi juca alături de maeştrii Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Eugenia Todoraşcu, Vladimir Zaiciuc, Ilie Todorov, Sandri Ion Şcurea... mi se tăia răsuflarea", rememorează maestrul Valeriu Ţurcanu. A lucrat la „Luceafărul" din 1977 până în 1998, adică mai bine de 20 de ani. Pe scena „Luceafărului" a avut şi roluri mari, şi roluri episodice. Pentru actor, însă, toate sunt scumpe. Apoi s-a creat o situaţie când a trebuit să plece. „După vreo trei ani de rătăcire, am avut şansa să fiu angajat în trupa Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale". Mărturisesc sincer, mă gândeam să nu mă mai întorc în teatru... Însă şmecherul de Grecu, citindu-mi în privire ceea ce vroiam să-l rog, mi-a făcut din ochi, zicându-mi: „Vino pe data de întâi, să vorbim...." - şi a schiţat un gest sugestiv cu mâinile, din care am înţeles lucrul cel mai principal: mă ia în teatru", povesteşte Valeriu Ţurcanu. La începutul anului 2005 Valeriu Ţurcanu trece în trupa teatrului „Satiricus", interpretînd roluri în spectacolele „Maestrul şi Margareta", „SRL Moldovanul". „Caligula", „Maimuţa în baie". „Cerere în căsătorie". |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1919
- Populația:
- 338 locuitori
Ceapaevca este un sat din cadrul comunei Şalvirii Vechi, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Drochia și la 204 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 338 de oameni. Satul Ceapaevca a fost menționat documentar în anul 1919.