Centrul
În mijlocul Moldovei se află Colina Centrală − Codrii − cu înălţimile maxime pentru republica Moldova de 350-430 m. În partea de vest a Codrilor se află cel mai înalt punct de (429,5 m) – stînca de lîngă satul Bălăneşti, Nisporeni. Relieful este complicat, cu creste deluroase, e puternic brăzdat de văi adînci şi hîrtoape.
Zona Codrilor acoperă complet raioanele Nisporeni şi Călăraşi, o parte ale raioanelor Orhei, Ungheni, Teleneşti, Ialoveni şi Străşeni. Aici se află 2 dintre cele mai vechi rezervaţii naturale ştiinţifice din Moldova – „Codrii” şi „Plaiul Fagului”.
În imediata apropiere de această zonă se află raioanele Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni şi Hînceşti.
Anume această zonă tradiţional este considerată ca fiind tipică pentru Moldova în plan geografico-natural. Întreaga regiune e deosebit de pitorească şi variată, se distinge prin bogăţia lumii animale şi vegetale, anume, aici este cel mai frecvent răspîndită viticultura şi horticultura, iar specificul reliefului a creat impresia mai multor cercetători şi oaspeţi ai acestui ţinut, că teritoriul are un caracter „muntos”.
Întrega Colină Centrală face parte din zona de silvostepă în care predomină pădurile, care cîteva secole în urmă erau mult mai multe, acum însă n-a rămas decît o treime din ele. Chiar şi părţile cele mai împădurite ale pădurii − zonele de pădure nu depăşesc 50% din teritoriu, iar la periferie şi mai puţin.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1609
- Populația:
- 1719 locuitori
Bulăieşti este un sat şi comună din raionul Orhei. Bulăieşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de oraşul Orhei şi la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1719 oameni. Satul Bulăiești a fost menționat documentar în anul 1609.