Acesta era contextul politic şi militar în care trebuiau să se manifeste şi să se afirme Sfatul Ţării şi guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti. De acum prima încercare de a trece de la „discursuri” la rezolvarea unor sarcini concrete a dezvăluit impotenţa totală a Sfatului Ţării şi a guvernului său, lipsa unei orientări strategice şi a unei voinţe politice. De acum la a 5-a zi de la formare, la 13.12.1917, guvernul „se prezintă înaintea Sfatului Ţării, cerîndu-i vot de încredere, dar şi forţe militare, pază personală pentru a stîrpi anarhia, care s-a întins peste tot; chiar în capitală ziua în amiaza mare se trag focuri din toate părţile, se pradă depozitele şi particularii. Nu se pot opri mişcările armate cu discursuri” declara primul director P.Erhan. Martorul ocular, generalul N. de Monkevitz din cartierul generalului Şcerbacev de la Iaşi mărturisea: „Pe la jumătatea lui decembrie (1917) chiar la Chișinău, capitala Republicii Moldoveneşti, alături de consiliul de directori (guvern) se găseau 9 (nouă!) comitete diferite, care nu-l ascultau pe cel dintîi, dar, în schimb, simpatizau pe bolşevici... Impresia generală pe care o duceam din excursia mea şi pe care am comunicat-o generalului Şcerbacev era că un haos complet stăpînea întreaga Basarabie şi că guvernul Republicii Moldoveneşti nu va fi în stare să reziste cît de puţin bolşevicilor. Bolşevicii rîvneau la Basarabia, al cărei guvern cu totul copilăresc era incapabil de a opune oricît de puţină rezistenţă agresorului”.