Materiale din compartiment: Galeria foto |

Ioan N. Mavrocordat

Ioan N. Mavrocordat a domnit în Moldova între 20 iulie 1743 - mai 1747. Se trage din familia Mavrocordaților care a dat mai mulți domni pe tronul Moldovei și a Valahiei. Este fiul lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot şi frate al lui Constantin Mavrocordat, promotor al unei politici de reforme. A preluat domnia Moldovei avîn o experiență a domniei în Muntenia între 1716-1719. Cea mai mare parte a timpului o dedica petrecilor, făcea cheltuieli nesăbuite, din care cauză, mărea tot timpul dările.

In domnia lui a fost majorat impozitul pe vite (văcăritul). Care fusese anulat de predecesorul său, Constantin Mavrocordat. Acest lucru a atras nemulțumirea populației care și așa se sufoca de dări.

A contribuit la amenajarea capitalei țării, înălțînd o serie de construcții. Din îndemnul lui a fost ridicat un foișor și construită o cișmea cu apă curgătoare lîngă mănăstirea Cetățuia. Apare ca ctitor la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași pe care a reparat-o temeinic. Biserica fusese grav afectată de un incendiu cu cîțiva ani înainte.

O parte dintre boierii nemulţumiţi de domnia lui Ioan Mavrocordat s-au refugiat în Polonia. Deși în 1747 domnitorul oferă sultanului prin intermediul unui grup de boieri plata pentru reînnoirea domniei, sultanul îl mazilește, declarîndu-l „tiran mare și rău platnic”. Cu toate eforturile depuse Ioan Mavrocordat nu a mai putut recîştiga domnia. A murit la Istanbul în 1749.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
199 locuitori

Сărpineanca este un sat din cadrul comunei Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 199 de oameni. Satul Cărpineanca a fost întemeiat în anul 1910.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.