Stîrcea Alexei

Alexei Stîrcea – compozitor, solist vocal (bariton), pedagog.

S-a născut la 17 februarie 1919 la Chişinău. În anii 1942-1945 învaţă la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică de la Bucureşti, apoi la Facultatea de „Canto și Compoziție" la Conservatorul de la Chișinău (1945-1949), clasa profesorilor L. C. Gurov şi A. Mesneaev.

A fost solist al Studioului de Operă din Chişinău, membru al trupei Teatrului Muzical-dramatic „A. Pușkin", a ocupat funcția de profesor de „Canto" la Școala de Muzică din Chișinău, a fost conducător artistic al unor formaţii şi solist la Filarmonica din Kemerovo (Rusia), solist al Radioteleviziunii de la Chişinău, profesor de canto la Institutul de Arte „G. Musicescu" din Chişinău, apoi şef al Catedrei „Canto" (1966-1967). A combinat activ activitatea de pedagog cu cea de vocalist şi compozitor. A compus în baza operelor poetice din literatura naţională şi universală muzică pentru spectacole de teatru, filme, dar şi piese vocal-simfonice, instrumentale de cameră, corale, vocale, realizînd şi prelucrări folclorice. Este autorul primei opere moldoveneşti „Balada eroică".

Membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova.

Din păcate decesul prematur i-a stopat activitatea prodigioasă, s-a stins din viaţă la 24 august 1974, la Chişinău.

Titluri:

Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova (1964)

Filmografia „Moldova-film":

„Ultima noapte în rai", 1964 – film artistic de lung metraj.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1489
Populația:
2233 locuitori

Şişcani este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Drojdieni și Şişcani. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Nisporeni și la 75 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2233 de oameni. Satul Șișcani a fost menționat documentar în anul 1489.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.