Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
22 ianuarie 2016, 11:09 Muzica minorităţilor naţionale views 5773
Un grup de experți estonieni, la Cimișlia
22 ianuarie 2016, 11:09 Muzica minorităţilor naţionale views 5773

Un grup de experți estonieni, la Cimișlia

În perioada 8 – 12 februarie 2016, în Republica Moldova, se vor afla în vizită de lucru patru oficiali și experți ai Rețelei Naționale Rurale din Estonia. Vizita are loc la invitația Asociației pentru Politica Externă (APE) în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacităților autorităților centrale și locale din Moldova în domeniul dezvoltării rurale".

Proiectul dat este realizat cu suportul Guvernului Estoniei și are ca scop să asiste autoritățile centrale și locale din țara noastră pentru a se familiariza cu experiența Estoniei de promovare și diversificare a activităților economice în zonele rurale, in special prin crearea Grupurilor de acțiune locală pentru dezvoltare rurală conform principiilor programului LEADER din UE.

Crearea Grupurilor de acțiune locală pentru dezvoltare rurală este prevăzută de Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020. De asemenea, ele reprezintă un obiectiv esențial, inclusiv, pentru asistența de dezvoltare rurală oferită de UE țării noastre. Grupurile de Acțiune Locală din Estonia sunt considerate în Uniunea Europeană un exemplu de promovare eficientă a dezvoltării rurale prin conjugarea eforturilor autorităților locale, comunităților locale de afaceri și ale organizațiilor non-guvernamentale.

În acest context, ADR Sud organizează un seminar de informare în cadrul cărora experții estonieni vor familiariza reprezentanții autorităților locale, ai societății civile și ai mediului de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Sud cu rolul, misiunea și activitățile Grupurilor de Acțiune Locală în promovarea dezvoltării economice în zonele rurale din Estonia. Totodată, participanții vor face cunoștință cu principiile și procedurile de activitate și vor avea posibilitatea să stabilească relații de cooperare cu reprezentanții Grupurilor de acțiune locală din Estonia.

Seminarul va avea loc pe data de 10 februarie, între orele 15.00 – 16.30, în sala de ședință a Consiliului raional Cimișlia.

Doritorii de a participa la seminar sunt rugaţi să se înregistreze la ADR Sud pînă la data de 05 februarie 2016.

Persoana de contact: Viorica Cuțitaru, telefon 024121151, adresa e-mail: adrsud@gmail.com

Sursa: provincial.md

Cuvinte cheie:

Estonia , vizita oficiala , Moldova

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1522
Populația:
263 locuitori

Buciuşca este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă, raionul Rezina. Satul Buciuşca este amplasat pe malul drept al rîului Nistru, este situat la o distanță de 22 km de oraşul Rezina şi la 104 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 263 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1522.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.