|
Festivalul Turistic "Duminica Mare” în raionul Florești
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Turistic „Duminica Mare" a avut loc ieri în satul Domulgeni, raionul Floreşti. Evenimentul a fost axat pe dezvoltarea și promovarea tradițiilor etnofolclorice și meșteșugărești, precum și celor gastronomice.
Festivalul Turistic „Duminica Mare" este organizat de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) din Moldova, Primăria Domulgeni și cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, precum și cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din R. Moldova.
În cadrul festivalului au fost amenajate mai multe zone, cu diverse activități printre care Ograda țărănească, Tîrgul meșteșugarilor, precum și o expoziție de covoare basarabene din Florești. Cei pasionați de tradiții, ritualuri și cîntec popular au admirat spectacolul etnofolcloric „Tradiţii de la Paşti pînă la Rusalii", la care au evoluat 15 ansambluri folclorice din raion.
În debutul manifestării, directorul ANTREC, Svetlana Lazăr a menţionat că produsul turistic în R. Moldova se bazează pe tradiții, iar la Domulgeni s-au păstrat tradiții extraordinare. „Este festivalul meșteșugurilor, al gastronomiei, pentru că mezelarii din regiune sînt vestiți în toată țara, aici sînt gospodinele care țin minte cele mai vechi forme și rețete de pîine de ritual și bucate tradiționale", a subliniat sursa citată.
Atracția principală în această zi a fost în inima satului vechi, pe malul rîului Răut. Pe scena festivalului a evoluat formația CATHARSIS, iar iubitorii de dans au avut ocazia să se prindă în joc.
Duminica Mare este considerată cea mai importantă zi de duminică din an. Ea este o sărbătoare închinată vegetației pămîntului, naturii dătătoare de viață. În această zi gospodăriile sînt împodobite cu frunzar, podelele se acoperă cu covoare de iarbă, corovatic, pelin și alte plante mirositoare de cîmp.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Îmi iubesc foarte mult casa de la țară!
- Oamenii de știință de la Stanford au declarat că au inventat o metodă de creare a unui om artificial
- Cutele de viespi în medicina tradițională
- În Europa, temperaturile sălbatice sunt neobișnuite, un astfel de aprilie nu a mai fost de mult timp…
- Lămâie și bicarbonat de sodiu - o combinație puternică de tratament!
- Cum să dezvoltăm sinceritatea în copii
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec XIX
- Populația:
- 1011 locuitori
Huluboaia este un sat şi comună din raionul Cahul. Huluboaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cahul și la 210 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1011 oameni. Satul Huluboaia a fost înființat în a doua jumătatea a secolului XIX.
Comentarii
(0)