Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
19 noiembrie 2013, 12:32 views 12652
19 noiembrie 2013, 12:32 views 12652

Au fost reluate lucrările de restaurare a Cetăţii Bender



Lucrările de restaurare a cetăţii Bender, monument arhitectural situat pe malul Nistrului, au fost reluate după ce în acest scop au fost alocate surse financiare, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

Potrivit autorităţilor separatiste transnistrene, Cetatea de la Bender în general s-a păstrat bine, însă castelul fortăreţei a început a se ruina, cerînd reparaţie capitală. „Pînă în prezent au fost restaurate şase din cele opt turnuri ale cetăţii. După o pauză legată de lipsa banilor, lucrările de restaurare au fost reluate, urmînd să fie reconstruite şi celelalte două turnuri", se arată în comunicat.

Dreptul de a desfăşura lucrările respective l-au obţinut două întreprinderi de construcţie din regiunea transnistreană. Conform condiţiilor tenderului, la efectuarea restaurării este strict interzis de a folosi materiale de construcţie moderne, iar clădirile vor fi acoperite cu olane. „Unul dintre obiectivele principale este să fie păstrată autenticitatea istorică şi utilizarea materialelor originale. Constructorii medievali foloseau prundişul local, care era extras nu departe de cetate. Examinarea pereţilor construcţiei a permis studierea metodelor de lucru ale epocii, care sînt folosite de meşterii actuali", susţin specialiştii.

Cetatea Tighina („trecătoare") datează de la finele sec. XV. Ştefan cel Mare a construit aici o întăritură din pămînt şi lemn menită să apere trecerea de tătari. Ulterior, otomanii cuceresc Tighina de la Petru Rareş şi întăresc locul cu o fortăreaţă din piatră numită Bender. Cetatea rezistă în decursul secolelor cîtorva atacuri şi e ocupată definitiv de ruşi, în 1812. Ea se află pe malul stîng al Nistrului şi e înconjurată de trei rînduri de ziduri, iar în interior se găseşte doar o clădire din piatră, actualul muzeu al cetăţii. La Tighina s-a refugiat, timp de 4 ani, între 1709-1713, şi regele suedez Carol al XII-lea, după înfrîngerea de la Poltava.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

cetate , Bender , turism , Arhitectura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
8700 locuitori

Blijnii Hutor este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Blijnii Hutor este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Slobozia și la 77 km de Chișinău. Populaţia satului Blijnii Hutor alcătuia 8700 de oameni în anul 2000. Satul Blijnii Hutor a fost întemeiat în anul 1878.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.