Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
21 noiembrie 2013, 16:03 Regulile de utilizare a forumului views 8845
21 noiembrie 2013, 16:03 Regulile de utilizare a forumului views 8845

Liceul din satul Dubăsarii Vechi va avea o sală de sport modernă


Foto: moldpres.md

Prim-ministrul Iurie Leancă a vizitat, azi-dimineaţă, Liceul Teoretic „Nicolae Donici" din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Oficialul a mers prin mai multe săli de clasă, care sînt dotate cu table interactive. În această instituţie învaţă 600 de elevi, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

„Mă bucur să văd că învăţaţi după metode moderne. Viitorul nostru sunteţi voi, copiii. Vă doresc să reuşiţi în viaţă, să aveţi succese în toate", le-a spus copiilor Premierul.

Liceul a fost renovat în ultimii doi ani, inclusiv cu sprijinul Guvernului. Pentru reparaţia sistemului de încălzire s-au cheltuit 628 de mii de lei, iar pentru procurarea şi instalarea panourilor interactive şi a setului de tehnică computerizată au fost alocaţi circa 102 mii de lei din bugetul raional.

În plus, pentru anul viitor este prevăzută construirea unei anexe, unde va fi o sală de sport modernă, cheltuielile fiind estimate la 10 milioane de lei.

„Ceea ce faceţi este un lucru frumos, aţi reuşit să renovaţi liceul. E uşor să-i ajuţi pe cei care vor să facă lucruri frumoase, pentru binele elevilor", a menţionat şeful Executivului.

De asemenea, Prim-ministrul a mers la Centrul social „Concordia", unde zilnic peste 90 de persoane au parte de prînzuri gratuite. Este vorba despre copiii cu dizabilităţi şi de cei care provin din familii vulnerabile, precum şi de oamenii în etate.

Acum, la acest centru social sînt plasate 12 persoane. Preşedintele Asociaţiei de caritate „Concordia Moldova", Michael Zikeli, i-a mulţumit Premierului Iurie Leancă pentru susţinere.

La rîndul său, şeful Cabinetului de Miniştri a exprimat recunoştinţă acestei organizaţii pentru sprijinul permanent oferit cetăţenilor din Republica Moldova. „Ne vom strădui să facem tot posibilul ca să aveţi parte de căldură, viaţă liniştită şi mîncare caldă. Sper ca proiectele noastre comune să continue", a spus Iurie Leancă.

Premierul a mers astăzi şi la biserica din sat, unde s-a ţinut o slujbă religioasă cu ocazia Hramului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", care este sărbătorit şi la Dubăsarii Vechi.

Şeful Executivului se află astăzi într-o vizită de lucru în raionul Criuleni.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

educatie , scoala , localitati

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1783
Populația:
1358 locuitori

Suhuluceni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Satul are o suprafaţă de circa 1.41 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 6.58 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ghermăneşti și Suhuluceni. Localitatea se află la distanţa de 36 km de oraşul Teleneşti şi la 83 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1358 de oameni. Satul Suhuluceni a fost menționat documentar în anul 1783.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.