Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
08 noiembrie 2013, 11:00 views 16852
08 noiembrie 2013, 11:00 views 16852

În satul Vadul-Raşcov a fost inaugurată o grădiniţă nouă

Foto: trm.md

Au visat la ea 25 de ani, iar visul a devenit realitate. În satul Vadul-Raşcov, Şoldăneşti, a fost deschisă o grădiniţă nouă. Instituţia a fost construită din temelii şi va găzdui peste 60 de copii. Lucrările au costat trei milioane de lei. Banii au fost alocaţi de Guvern, Fondul de Investiţii Sociale şi autorităţile locale. O contribuţie aparte au avut oamenii din sat, transmite trm.md.

Vechea instituţie preşcolară a devenit nefuncţională încă la sfîrşitul anilor 80. În toată această perioadă, copiii frecventau o instituţie preşcolară amplasată în două blocuri vechi la marginea satului, iar pentru a ajunge acolo, micuţii erau transportaţi cu căruţa.

Construcţia grădiniţei a început în 2011. Acum, instituţia este asigurată cu apă şi canalizare, dispune de un sistem de încălzire pe bază de biomasă, este dotată cu mobilier nou, are dormitoare confortabile. Pentru micuţi a fost amenajat şi un teren de joacă.

Din 2009, în satele din țară au fost construite aproximativ 120 de grădiniţe.

Sursa: trm.md

Cuvinte cheie:

localitati , copii , construcție

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1890
Populația:
803 locuitori

Mihailovca este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Sîngerei și la 98 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituia 803 oameni. Satul Mihailovca a fost menționat documentar în anul 1890.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.