Oare avem nevoie de o istorie xenofobă?

În ultimii 28 de ani în republica noastră nu se termină discuţia în vederea predării-învăţării istoriei în şcoală, discuţie, în care a fost implicat şi Consiliul Europei. În contextul revenirii în anii 2010-2011 (contrar tutror recomandărilor Consiliului Europei) la predarea cursului xenofob de Istorie a românilor, vom analiza unele momente.

În primul rînd, obiectul dat nu contribuie la consolidarea societăţii moldoveneşti, ci la tensionarea vieţii politice. Cea mai mare parte a populaţiei ţării noastre nu acceptă acest curs: majoritatea moldovenilor – fiindcă nu se consideră români şi acest obiect este interpretat de ei ca impunere a istoriei unui alt popor; reprezentanţii minorităţilor naţionale – fiindcă însăşi denumirea obiectului Istoria românilor ignorează rolul lor de secole pe acest pămînt.

În al doilea, predarea în continuare a Istoriei românilor în şcolile din Republica Moldova face imposibilă soluţionarea definitivă a problemei reintegrării teritoriale a ţării, „hrănind" în permanenţă separatismul. Istoria românilor constituie un factor ce irită populaţia din stînga Nistrului şi le dă separatiştilor motive propagandistice pentru a afirma că Moldova se va uni cu România. Afirm acest lucru deoarece cunosc situaţia reală nu din auzite – sînt locuitor al s. Coşniţa, situat în stînga Nistrului.

În al treilea, evenimentele de la 7 aprilie 2009 au confirmat că datorită Istoriei românilor, în republică în rîndurile tinerei generaţii a crescut o categorie de apatrizi gata să lichideze statalitatea moldovenească, realizînd „unirea cu România Mare". La timpul respectiv acest lucru a fost constatat şi de experţii Consiliului Europei.

În al patrulea, Istoria românilor educă tînăra generaţie în spirit naţionalist, iar poporul român pe paginile actualelor manuale de istorie a românilor este prezentat drept înconjurat de duşmani care numai şi caută sa-l lipsească de libertate. Acest moment a fost menţionat şi de specialiştii de la EOROCLIO: „noi trebuie să considerăm că românii au fost victimele istoriei, ai altor comunităţi etnice". „Din acest argument reiese că istoria altor minorităţi etnice nu are destulă importanţă pentru a fi inclusă în cursul şcolar de istorie" (Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Chişinău, 2002, p. 12). „Actualele metode în predarea-învăţarea Istoriei Românilor... reflectă o atitudine naţionalistă, nerespectînd, astfel, istoriile tuturor etniilor şi grupurilor religioase din Moldova. Aceste metode vor continua să cauzeze probleme, întrucît ele împiedică înţelegerea şi toleranţa"(Ibid., p. 28).

Practic în toate manualele menţionate se admit multe falsuri: despre superioritatea culturală a românilor şi strămoşilor lor asupra popoarelor vecine, despre „constituirea poporului român în secolele VII-VIII; despre aşa zisa „unire benevolă a Basarabiei cu Patria-mumă România" în 1918; despre înflorirea ţinutului nostru în anii ocupaţiei româneşti, despre „misiunea eliberatoare a armatei române şi celei germane în 1941", despre dorinţa „românilor de pretutindeni" de a se uni cît mai grabnic cu „patria-mumă" etc. Iar unele personalităţi care din punct de vedere al valorilor general-umane pot fi calificate doar ca criminale (I. Antonescu), sînt tratate ca „eroi ai poporului" şi „martiri ai neamului".

Evenimentele istorice pe paginile acestor manuale, care au fost editate în România și pe banii guvernului român, sînt interpretate tendenţios, neobiectiv şi sînt foarte mitizate. Autorii acestor manuale „uită" că Consiliul Europei ne recomandă că „istoria în şcoală trebuie să se debaraseze de mituri şi ideologie. Ea trebuie să se bazeze pe fapte reale, să tindă spre obiectivitate şi să nu creeze eroi înzestraţi cu puteri supranaturale" (Ibid., p. 15).

Actualele manualele de istorie a românilor le cultivă elevilor dispoziţii agresiv-naţionaliste şi xenofobe. „Elevii moldoveni... conştientizînd un astfel de material propus, părăsesc şcoala cu o imagine neobiectivă a trecutului naţiunii lor. Ei promovează această reprezentare a trecutului în viitorul lor şi, inevitabil, o transmit următoarelor generaţii. În aşa mod miturile istorice, neobiective şi incorecte, au o viaţă lungă" (Ibid., p. 7-8). Copiilor li se insuflă ideea că ei sînt români, Basarabia (nici nu se pomeneşte numele de Moldova) este străvechi pămînt românesc, iar Republica Moldova e o eroare a istoriei care în curînd va fi reparată prin unirea ei la România. Actualmente în RM „disciplina Istorie în şcoală nu are ca scop consolidarea statului Moldova, ci a celui român" (Ibid., p. 15).

Este cazul de făcut o analiză a unor manuale de istorie a românilor şi a unor lucrări ştiinţifice" recomandate elevilor şi studenţilor.

Grigore Vatav, istoric