13 aprilie 2016, 12:00 Rubrica vizitatorilor-autori 45110

Bunăvoința și calea lui Mesia

"Două spirite (beneficul − Spenta Mainyu și distrugătorul − Angra Mainyu), doi gemeni la începuturi au proclamat din numele său curățenia și impuritatea gîndurilor și slovelor. Cei înțelepți întru bunăvoință știu diferența dintre acele două spirite proclamatoare, nu o știu cei rău intenționați, judecata celor ce gîndesc binevoitor fiind infailibilă și adevărată atît despre un duh, cît și despre celălalt Duh "(Avesta. Jasna Gata 30. Doctrina dualismului)

Vom pune cititorul în fața faptului că considerăm omenirea neuniformă. De fapt, există două umanități și două tradiții sacre. Fiecare are propria paradigmă, propriul model arhetipal și conceptele de bine și rău. Întreaga istorie este lupta dintre aceste două tradiții, cele două doctrine sacre și două voințe de la începutul vremurilor. Ambele umanități în predeterminarea lor se îndreaptă spre un anumit scop și ambele sînt în așteptarea revelației și Mîntuitorului său. Salvatorii aceștia sînt reflectați în cele două doctrine morale, în două viziuni ale universului și sînt diferite una de cealaltă, atît binele, cît și răul, căci la careva se va manifesta bunăvoința, la altcineva - reavoința. Venirea lor și este manifestarea Voinței Supreme.

Ne întoarcem acum la esența problemei. Astăzi, ne întrebăm: Ce se întîmplă cu noi? Răspunsul este evident. A trăi în timpul mesianic și a fi surprins de respirația acestuia e ridicol. Timpul e neuniform. Există timp profan și există timp liturgic. Timpul eshatologic este un timp sacru, prin urmare, este un timp puternic, timpul recentelor realizări și sosirea aceluia pe care-l așteaptă o perioadă îndelungată această lume muritoare. Timpul nostru e timpul ultimilor decizii și astăzi este clar că lumea a ajuns la punctul-limită, după care vechea lume nu are loc. Acesta este timpul marilor realizări, timpul, așteptat, la fel, de către apologeții multor religii, în special, celei avraamice. Tot ceea ce se întîmplă în jurul nostru ne convinge că necesitatea schimbărilor mărețe s-a copt.

Există și alți factori. Noi vedem că cineva a început procesul marilor șocuri create de mîinile omului. Vorbim aici de declanșarea unui război civil total. Astăzi ne cufundă în ororile acestui război, iar acest război va fi precursorul revelației mesianice sau altfel a sosirii regelui lumii, care este deja pregătit de cercurile puterii mondiale. Această persoană, probabil, nu este aceeași pe care ne-o pregătește Dumnezeu, dar el va fi întruchiparea planului realizat cu mîinile oamenilor pentru lumea din spatele scenei. Mizele au fost deja făcute și nu e timp de gîndit, pentru a înțelege ce ne așteaptă, în ce fel de lume și în ce timpuri va trebui să trăim. Timpul puterii este timpul unei anumite personalități, căci numai această personalitate umple lumea cu esența, ceea ce e dat de providența divină.

Așadar, să recunoaștem ce informații ne ascund mijloacele mass-media profane. Tot ceea ce se întîmplă astăzi este plin de sens apocaliptic. Unele cercuri secrete pregătesc venirea în lume a aceluia, care o va schimba pentru totdeauna. În bine sau rău? Iată care e întrebarea. Noi nu tindem să facem o evaluare morală a viitorului în acest articol, dar este evident că situația actuală nu e bună de nimic. Această lume se duce de rîpă ca un autobuz vechi, care nu mai este capabil să facă față realităților drumului nostru istoric. La întrebarea: Va schimba oare lucrurile înlocuirea conducătorului auto fața unei mașini vechi? Nu, nu o va schimba. Deci, există în escatologia zilei de astăzi realitatea programabilă de către societatea de elită și un program de punere în aplicare a acestuia. Există, în afară de aceasta, și realitatea superioară sacră , care nu poate să nu reacționeze la nebunia umană a ultimelor secole.

Astfel, așteptăm un Mesia creat de către oameni, de înalta societate un Mesia, Mesia, de fapt, sacru. Dar orice cititor pune întrebarea: Cum să-i distingem și ne vor ajuta în acest caz profețiile sacre? Vă răspundem imediat, profețiile nu vor ajuta. Dar cum să-i recunoaștem? Răspunsul este, de asemenea, simplu. Trebuie judecați după fapte și de văzut cine-i susține. Cu alte cuvinte, spune-mi cine sînt prietenii tăi și să-ți voi spune cine ești.

Desigur, va fi o anume persoană viața căreia merge ca ceasul, care va arata strălucitor de bine și va fi mai bună ca Papa de la Roma, și va fi, ca întotdeauna, acea persoană pentru care viața e plină de încercări din cele mai dificile. Totodată, psihoza noastră colectivă, subconștientul nostru colectiv, instinctul nostru de turmă va duce la faptul că cea mai mare parte dintre toți va cere de la autorități putere totală pentru alesul din spatele culiselor, pentru acel care nu știe nimic despre revelația lui Dumnezeu, despre predestinare și soarta supremă. Pentru el vor fi importante doar punctele de vedere ale celor puternici, în interesul lui se va domina și se va face posibila lui judecată.

Există însă gînditori care văd în viitorul nou lider mondial manifestarea sacrului. El va fi ca și cum rezultatul strategiei păcii nemanifestate în această societate. Vom menționa aici opinia filosofului rus Alexandr Dughin asupra manifestării eshatologice a sacrului. Iată un fragment din interviul lui:

"- Ideologiile moderne sînt construite pe principiul secularității. Preziceți dvs. revenirea la religie, întoarcerea sacrului? Dacă da, atunci sub ce formă? Va fi aceasta islam, creștinism, păgînism sau o altă formă a religiei?

- Eu prognozez întoarcerea Divinului. Eu însumi sînt creștin ortodox, de aceea interpretez istoria în termeni creștini. Pentru mine, întoarcerea sacrului este a Doua Venire a Domnului nostru Isus Hristos. Secularismul modern este o scurtă perioadă de triumf a apostaziei în anticiparea sosirii lui Antihrist. Iar aceasta este o provocare pentru toți credincioșii. Aceasta este interpretarea creștină a Modernului și Postmodernului. Dar în alte contexte religioase pot avea forme diferite".

Așadar, diferitele tradiții religioase pregătesc răspunsul său la această provocare a timpului. Dar este oare aceasta manifestarea sacrului. Eu consider că nu. La acest moment lumea sacră e prea departe de realitatea noastră, ea nu are de fapt nici o reprezentare în societatea politică a civilizației noastre. Noi putem aștepta doar manifestarea sa și să ne pregătim pentru noile realități. Sau putem să ne auto-înșelăm și să încercăm așa cum fac cercurile conspirative să dea răspunsul lor referitor la sfîrșitul timpului.

Să încercăm crearea a ceva care puțin probabil va fie cineva cu un punct de vedere sacral. Sacrul e un mare mister, el este departe de înțelegerea profană a lumii. Noi considerăm că sosirea Mîntuitorului real, luminat de providența lui Dumnezeu, provocarea lui pentru lumea noastră, nu poate fi detectată de elitele noastre, pentru că se află în afara sferei lor de influență. Cu ei conduce doar voința divină. Iar alesul sorții va fi cunoscut doar planurilor existențiale supreme. Acest lucru nu înseamnă că omenirea ar trebui să stea cu mîinile în sîn. Nu, dar și să-ți asumi o misiune în care nu este competent, aceasta o dovedește însăși istoria noastră, care este o întreprindere destul de aventuroasă. Însă mulți insistă asupra acestor lucruri, forțîndu-se atît pe sine, cît și lumea. Cum să fie tratați? Ca și în încercarea de la grădina zoologică de a-l numi pe următorul lider al haitei. Nu mai mult decît atît.

Principiul superior, manifestîndu-se, nu va fi axat pe opiniile elitelor noastre. El este El. Lumea noastră este lumea îndepărtării de sacral și, prin urmare, o lume profană, apelul lui, ca întotdeauna, va fi autoproclamare incorectă și nu mai mult decît aît, dar acest pas al elitelor va putea strica considerabil chipul sistemului nostru politic, lucru care se va întîmpla, cel mai probabil.

Acum nu mă interesează însă alegerile liderului haitei, chiar și luminat de fața predestinării divine, împuternicitul elitelor mondiale. Mă interesează și altceva: capacitatea de a prezice venirea aceluia care va fi pogorîtorul planurilor superioare ale existenței în lumea noastră, acel care, după cum văd eu, va schimba radical fața planetei și va zdrobi putregaiul și corupția sistemului nostru politic. Cine va fi? Cine este el? Care-i sînt trăsăturile? Noi putem doar presupune. Dar noi și sîntem obligați să facem acest lucru, pentru că o astfel de căutare este singura undă, pe care o putem acorda cu El, captînd overtonul existenței lui.

În opinia mea, năzuințele elitei mondiale în cadrul mîntuirii eshatologic astăzi, cu nivelul nostru de trai, nu este nimic mai mult decît un gol fără nici un rost, care privește spre eternitate. Multe sînt greșite. Multe s-au trecut. Dacă religiile lumii au avut revelații, atunci acest lucru este legat de trecutul lor. Niciodată tradiția nu se bazează pe ceea ce e învechit. Lumea trebuie să înțeleagă că are nevoie de o nouă revelație. Iar această revelație va fi sosirea unui nou trimis al Cerului. În caz contrar, acesta le va cînta în strună liderilor confesiilor religiilor lumii, care cu logica lor medievală încerca să explice ceea ce este în afara cadrului competenței lor: esența realităților escatologice reprezintă esența unui alt timp. Iar acest timp este timpul începuturilor puternice. Timpul noilor revelații și mesaje. Dar omul nu va putea, în forma sa actuală, să se pregătească pentru acest apel ontologic, căci s-a împotmolit în concepte și puncte de vedere false și depășite.

Ce este aici important? Principalul lucru este că toate religiile acestei lumi s-au îndepărtat de planul lui Dumnezeu. Ele au pierdut prospețimea vieții și adevăratele rădăcini ale tradiției. Ele au pierdut legătura cu lumile superioare. Ele s-au transformat în focare de dogme și ritualism, un ritualism orb, în care nu mai e niciun spirit sacru. De ce? Aceste religii s-au îndepărtat de bazele revelației și tradiției adevărate. Dar unde-i sînt rădăcinile? Rădăcina acestora este dezvăluită în ideea genială a lui Arthur Schopenhauer, care se referă la istorie și Dumnezeul-om, "Dumnezeu e impersonal - e contradicțio in abjecto, iar personal e individul" (A. Schopenhauer Opere V.6 pag. 157 ....).

Acest gînd ne destăinuie esența viitorului, pentru că Dumnezeu, Dumnezeul nostru suprem este om, iar acest lucru este cel mai important. Reiese că omul e axa existenței și a Universului, grădinarul ei suprem, iar Dumnezeu este primul om, acel care a mai întruchipat și va întruchipa la maxim trăsăturile neamului nostru. Prin urmare, moartea lumii este moartea omului ontologic, iar crucificarea lui Hristos este momentul-simbol, iar nașterea lumii este revelația Dumnezeului-om în lumea noastră, noua Sa încarnare. Astfel, anume omul este ciobanului suprem al lumii, este prototipul ființării noastre. Ceea ce se întîmplă cu el, aceea ce se întîmplă și cu noi, la fel, ca în tradiția vedică străveche întreaga omenire este manifestarea primului om Manu, a unicului care a supraviețuit potopului. Iar timpul nostru este timpul unui Manu. Noua eră este manifestarea noului Manu, care a venit pentru a anunța crucificarea lui Hristos, deci o nouă manvantara.

Există 14 manu și 14 manvantaras, în ele e codificată esența timpului. În ele există ideea supremă și programul timpurilor. În ele e esența principiul suprem al puterii acestei epoci. În ele e legătura noastră cu principiile superioare ale existenței. Noi trăim la sfîrșitul celei de-a șaptea Manvantara, în partea de jos a lumii și a timpului, iar destrămarea lumii a avut loc la începutul ei, atunci cînd Purandara-Indra a primit puterea de la Vishnu-Narayan pentru această Manvantara. Despre acest lucru a scris Al-Biruni în lucrarea sa "India". Regele ei real, regele Bali și consilierul său Venus-Shukra au pierdut puterea, dar nu Pharna regală căci domnesc în Patala, în partea de jos a lumilor noastre sau a pămîntului nostru interior. Dar, India îl numește pe Bali rege întemnițat și-și aduce aminte de el cu amărăciune. În ziua Bali Radhika hindușii sărbătoresc Ziua Lampadarelor și se bucură, căci ei spun că astăzi viața lor este la fel de frumoasă ca în epoca regelui Bali. Lakshmi îi este permis să pogoare în această zi pe pămînt, el organizîndu-le oamenilor o zi de fericire în această lume a noastră stricată de zeii olimpici. De altfel, India ne spune că următoarea Manvantara este perioada domniei regelui Bali, acum închis în Patala, atunci înseamnă că viitorul este restabilirea puterii sale și a tradițiilor lui în lumea noastră. Tradiția lui e tradiția Asurilor, în care poate fi văzut chipul vechilor zei-titani ai pămîntului și regelui lor Cronos, care doarme, dar vor veni în această lume, pentru a schimba timpul și soarta omenirii.

Aici ajungem la un alt moment important al revelației supreme și al adevăratei tradiții: cea referitoare la soartă. Aceasta fiind predeterminată, căci în conformitate cu grecii antici, zeii înșiși sînt supuși farmecelor și puterii sale. Chiar și ei au un destin și nu-l pot schimba. Dar noi nu înțelegem esența destinului și a predestinării. Noi nu înțelegem esența necesității predestinării istorice, pentru că nu am înțeles esența determinismului sacru. Noi credem în altceva. Înțelegerea defectuoasă a voinței libere, a distorsionat mințile apologeților religiilor de bază. Astăzi o viziune greșită asupra liberei voințe este programată în mințile maselor elitelor noastre libertine, al cărui Dumnezeu Liber conduce orgia istorică a ultimelor secole ale istoriei. Analogul lui Dionsos și Bahus, el ne duce la misterul sorții lui Cronos și al timpului sacru. Ne duc aceste cercuri la permisivitatea conștientă, pentru că, dacă voința este liberă: creează ceea ce vrei. Acesta este un drum care duce în fundătură.

Esența istoriei constă în voința față de predestinare, față de lipsa libertății voinței și legătura sa cu paradigma originală a eului nostru superior și modelului nostru uman arhetipal. M. Eliade a scris despre paradigmele individului în istorie, K. Jung despre arhetipurile eterne și imuabile, I. Kant despre lucrul în sine, care este la fel de neschimbat în toate încarnările. Despre acest lucru scria și marele Arthur Schopenhauer în lucrarea sa "Lumea ca voință și reprezentare". Esența celor spuse de acest mare gînditor constă în faptul că voința este predeterminată și ea tinde să realizeze această predeterminare. Pur și simplu prin factori externi se încearcă distorsionarea și dezbaterea din calea predestinată de la începutul timpurilor, ca să fie smuls din paradigmă, din modelul arhetipal, care ne-a fost dat în epoca creației originale. Aici sistemul joacă un rol distructiv, iar voința pe cel pozitiv. Numai intelectul și rațiunea este aliatul său în această călătorie dificilă.

Același lucru este valabil și pentru Dumnezeu, și pentru mesagerii lui. Ei se află într-o paradigmă similară. Rolul salvatorilor zoroastrieni Saoshyant constă în restaurarea paradigmei originale. De aceea și scria A. Schopenhauer: "Voința este esența lumii, iar cel mai înalt subiect e subiectul pur al cunoașterii". Și mai departe: "Lucru în sine, esența interioară a lumii, am numit-o astfel în lume, nouă ne e cunoscut cel mai bine: voința. Prin urmare, este infinit mai bine decît dacă aș fi numit esența lumii, spre exemplu Brahman sau Brahma, sufletul lumii sau altcumva . Doar voința e primară și inițială ... Eu spun, că voința de a trăi ca lucru în sine nu este fragmentată, ci există în întregime în fiecare ființă individuală". (A. Schopenhauer V.6 pag. 68).

Să rezumăm reflecțiile noastre mesianice. Cel care vine în lume va fi manifestare a voinței divine. Această voință și este puterea. Aceasta voință era în oameni, dar mulți dintre noi s-au îndepărtat de ea, pentru că au uitat sursa și rădăcinile existenței noastre. Rădăcinile acestea constau într-o atitudine pozitivă față de creație, de viață și existență. Cu atît mai mult că spre bucuria noastră trebuie să căutăm aici, în lume, și nu în cerurile înalte, și în alte realități transcendentale. Rădăcinile acestea sînt în ceea ce aduce El, Mîntuitorul lumii. Dar ce aduce el? Ce are el și ce nu avem mulți dintre noi? Bunăvoința, elementele de bază superioare ale bunătății. Prin urmare, nici un fel de salvatori autoproclamați, creați de misterioasele loje și misterii secrete ale acestui sistem nu vor fi adevărate. Ele vor fi din nou o înșelăciune și un joc al celor elitelor puterii acestei lumi, căci cine nu are bunăvoință, nu este capabil să dea naștere aceluia care trebuie să aducă această voință în lumea noastră. Nimeni nu va construi această scară spre cer de jos, doar acel care va fi purtătorul acestei bunăvoințe și care are predestinarea sacră. El va fi întruchiparea acestei bunăvoințe și manifestarea ei.

Bunătatea a uitat această lume, ea este acum în emigrație, în exil, iar noi trebuie să trezim în noi dorința de renaștere și înviere personală, căci înainte de învierea generală, în conformitate cu vechile scrieri escatologice, în fiecare om bun trebuie să aibă loc învierea personală și începutul ei e în venirea Aceluia, care va trezi rasa umană, și nu la cererea expresă a elitelor noastre, dar pornind de la natura lui originală, căci El – Manu, Saoshyant, Mîntuitorul, Acel care la finalul ciclului vine să salveze omenirea și să-i dea un nou impuls de bunătate și pozitiv, căci El e eternitatea, care așteptă renovare și manifestarea sa, căci El e esența omenirii, omul suprem, Acel ce poartă în sine tot ce e mai bun, tot ce a creat omenirea timp de miriade de ani de existență, purtătorul acelui bine care a fost creat și a acelor noi beneficii pe care El le aduce în lumea noastră, a acelui bine, care va alimenta rădăcinile și ramurile rasei umane.

Veaceslav Matveev