24 iunie 2016, 15:30 Caleidoscop views 4878
Cum arată colecțiile de haine ale absolventelor Facultății de Design de la ULIM (Foto)
24 iunie 2016, 15:30 Caleidoscop views 4878

Cum arată colecțiile de haine ale absolventelor Facultății de Design de la ULIM (Foto)

Absolventele Facultății de Informatică, Inginerie și Design a Universității Libere Internaționale (ULIM) și-au prezentat colecțiile vestimentare pentru susținerea proiectului de licență, este vorba despre viitorii designeri Nicoleta Balan, Natalia Becciv, Irina Ceban, Anastasia Mardare și Alina Zubaci. Tinerele au prezentat diverse piese vestimentare printre care costume, rochii și chiar paltoane.

„Am încercat să aduc în atenție noi tehnici de broderie manuală. Colecția este destinată femeilor puternice, cu personalitate, poate chiar de afaceri, cărora nu le este străin stilul romantic", spune absolventa Natalia Becciv, care a prezentat o colecție în stil romantic cu elemente de broderie franceză, preponderent în culoare roșie.

Note de romantism au fost prezente și în colecția Alinei Zubaci: „Analizînd influența stilului romantic și a celui retro în lumea modei, am încercat să le îmbin într-o anumită măsură", ne spune tînăra creatoare de modă.

În colecția Nicoletei Balan stilul masculin este proeminent. Absolventa susține că s-a inspirat din moda secolului XX, de mișcarea pentru independența femeilor și din stilul lui Marlene Dietrich și Coco Chanel.

"Noutatea este asimetria hainelor, prin combinarea eleganței și confortului. Numărul accesoriilor decorative de îmbrăcăminte sînt reduse aproape la zero. În ceea ce privește utilitatea, hainele ar trebui să fie potrivite în condițiile meteorologice nefavorabile. În plus, reprezintă statutul social al persoanei și, desigur, subliniază individualitatea", susține Anastasia Mardare, tînăra care a prezentat o colecție de paltoane.

Mai multe imagini de la prezentarea colecțiilor tinerelor designeri puteți vedea în galeria foto ce urmează.

Sursa: www.realitatea.md

Cuvinte cheie:

design , haine , Absolvenţi

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1627
Populația:
1599 locuitori

Pruteni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Valea Rusului, Pruteni, Cuzmenii Vechi și Drujineni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Fălești și la 142 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1599 de oameni. Satul Pruteni a fost menționat documentar în anul 1627.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.