10 februarie 2019, 13:45 Muzica 16460

Despre cîntecele ”sub centură”

Se crede că arta există nu pentru a favoriza motivele josnice, ci pentru a ridica acest nivel. Și dacă autorii operelor de artă procedează exact invers?

«Nu mai doare deja...»

Oriunde am fi, auzim cîntece. Avem în jurul nostru un ocean de muzică. Acasă, în mijloacele de transport, în locurile publice, în ospeție sau pe stradă – peste tot, chiar împotriva voinței noastre, avem tangențe cu diferite piese muzicale și, fără a pătrunde în sensul cuvintelor, le interceptăm în mod mecanic sau chiar le intonăm.

Adesea audiem piesele interpreților ruși, în limba rusă. Și nici nu observăm cum s-a schimbat conținutul lor în ultima vreme.

Ne mai amintim de timpurile, cînd cerințele față de texte erau foarte mari. «Literaturnaia gazeta» analiza minuțios piesele lui Iurii Antonov, învinuindu-l de «prost gust». Printre altele, era învinuit pentru versul «жаль, что вечер мал (păcat că seara-i mică)» - seara nu poate fi mare sau mică, ea poate fi lungă sau scurtă, insistau zeloșii apărători ai exprimării corecte. Interpreții includeau în repertoriul lor piese compuse pe versurile lui Shakespeare, Kipling, Țvetaeva, Burns...

Dar iată că pe la finele anilor '80 rigorile și principiile stricte au fost spălate și erodate, vulgaritatea crasă și-a făcut loc chiar și în concertele oficiale, iar moderatorii confuzi, neștiind cum să se comporte, anunțau cu sfială "o piesă în glumă".

Mai departe însă lucrurile au luat o întorsătură deloc glumeață. «Ты отказала мне два раза, не хочу – сказала ты (Mi-ai refuzat de două ori, nu vreau mi-a spus tu)», «Я беременна, но это временно ( Îs gravidă, dar e ceva temporar)», «Он имел ее повсюду, он имел ее везде ( El a avut-o oriunde, el a avut-o peste tot)», «...ты люби меня везде – восемнадцать мне уже...(iubește-mă oriunde, am deja optsprezece ani)», «Уже не больно, и ты довольна, уже получше, а мне поглубже...(Nu mai doare și tu ești mulțumită, iar pentru mine e mai adînc)» și tot așa se auzea nu prin curți, sub acompaniament de chitară dezacordată, ci în sălile de concerte, în spoturile televizate, la posturile de radio.

Inițial, publicul era jenat, dar cu timpul s-a deprins. Oamenilor li se explica că dacă au ceva împotrivă, înseamnă că nu au simțul umorului și al stilului, că-s farisei și persoane „încuiate". A apărut chiar și un termen special – «piese sexuale».

Continuarea articolului citiți pe noi.md.