|
Gas Natural Fenosa, pregătit să reducă tariful la energia electrică cu 5,5%
Grupul Gas Natural Fenosa din Moldova i-a propus Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) reducerea tarifului la energia electrică pentru consumatori cu 5,5% de la 1 aprilie.
În special, întreprinderile Red Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie au înaintat ANRE o cerere corespunzătoare pentru ajustarea, aprobarea și aplicarea noilor tarife pentru serviciile de distribuție și prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice din 1 aprilie 2018, transmite Noi.md.
Este preconizat că pentru consumatorii Companiei Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, ale căror instalații electrice sînt conectate la rețele de distribuție de joasă tensiune (0,4 kV), tariful să fie redus cu 5,5% - de la 199 bani pînă la 187,99 bani pentru 1 kW / h, fără TVA. Tariful pentru consumatorii de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, conectat la rețelele de tensiune medie (6,10 kV), va fi redus cu 6,1% - de la 182 la 170,9 bani pentru 1 kW / h, iar pentru tensiunea înaltă (35; 110 kV) - va scădea cu 6% - de la 153 la 143,85 bani pentru 1 kW / h.
Cererea de revizuire a tarifelor a fost depusă la ANRE în conformitate cu prevederile Metodologiilor de calculare, aprobare și aplicare a tarifelor pentru serviciile de distribuție și furnizare a energiei electrice, precum și cele ale Mecanismului de rambursare a deviațiilor tarifare ale furnizorilor de energie electrică la tarifele reglementate și operatorii de rețele de distribuție a energiei electrice.
Calcularea noilor tarife a fost stabilită, ținîndu-se cont de mai mulți factori: prețul de achiziție a energiei electrice, prevăzute în contractele existente, valabile în 2018, tariful actual pentru serviciile de transport al energiei electrice, principalele cheltuieli legate de activitățile de distribuție și furnizare a energiei electrice, cantitatea de energie distribuită și furnizată, pierderile de energie din rețelele de distribuție a energiei electrice înregistrate în anul 2017, indicatori macroeconomici în conformitate cu prognoza actualizată, elaborată de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
În comunicatul Grupului Gas Natural Fenosa din Moldova este menționat faptul că la calcularea noilor tarife pentru furnizarea de energie electrică către utilizatorii finali, au fost utilizate tarifele actuale pentru serviciile de distribuție a energiei electrice. Dacă însă ANRE va aplica prețuri și tarife reglementate diferite de cele utilizate de Gaz Natural Fenosa în Moldova, atunci prețurile reglementate ale energiei electrice trebuie recalculate, în mod corespunzător. Noile tarife și prețuri solicitate nu includ subvenționarea încrucișată între diferite nivele de tensiune.
Tarifele actuale pentru furnizarea de energie electrică către utilizatorii finali sînt aplicate începînd cu 24 martie 2017.
Sursa:
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Tragedia de la Crocus City Hall: MAE nu confirmă rănirea unui cetățean moldovean
- Republica Moldova anulează regimul liberalizat de vize cu Ecuador
- Șamponul natural poate fi făcut acasă. Iată 4 rețete simple...
- Această baie elimină toate toxinele din organism în doar 20 de minute! Simte puterea vindecătoare a…
- Cum crește pinul - video accelerat
- Alcoolul - băutura lașiilor
- Rețeta tradițională tibetană pentru tinctură de ghimbir
- Pune usturoi în gură și ține-l acolo timp de 30 de minute. Rezultatele sunt incredibile!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 211 locuitori
Vasilievca este un sat din cadrul comunei Sovietscoe din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Rîbnița și la 142 km de Chișinău. Populaţia satului Vasilievca alcătuia 211 oameni în anul 2004. Satul Vasilievca a fost întemeiat în anul 1905.
Comentarii
(0)