11 martie 2018, 13:31 Realitatea moldovenească views 13549
Alexandru Tănase și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Juștiției
11 martie 2018, 13:31 Realitatea moldovenească views 13549

Alexandru Tănase și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Juștiției

Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, și-a anunțat demisia. Asta după ce în presă a apărut o presupusă interceptare telefonică dintre Tănase și Platon. Astfel, ministrul a menționat că nu a preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală. Anunțul a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare.

„Dragi colegi și prieteni,

Am acceptat demnitatea de ministru al Justiție pentru a promova reforme pe domeniul justiției fiind conștient de complexitatea și dificultatea acestora. Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activități politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală. Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-mi cariera publică.

Pentru mine a fost o adevărată onoare, ca mai bine de un deceniu să-mi servesc poporul țării mele în funcția de parlamentar, membru al guvernului și judecător constituțional. Vreau să mulțumesc Premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată și colegilor miniștri din Guvern cu care am avut o colaborare frumoasă, în binele oamenilor din Republica Moldova", a scris Alexandru Tănase.

De menționat că decizia lui Tănase a fost generată de apariția în presă a convorbirii telefonice cu omul de afacere, Veaceslav Platon.

Sursa: www.realitatea.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1431
Populația:
2073 locuitori

Şofrîncani este un sat şi comună din raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 23 km de oraşul Edineţ și la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2073 de oameni. Prima atestare a satului Șofrîncani din ținutul Hotin datează din 15 iunie 1431.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.