10 noiembrie 2017, 11:45 Realitatea moldovenească views 45960
Mai puţine discipline şcolare în urma unei reforme majore
10 noiembrie 2017, 11:45 Realitatea moldovenească views 45960

Mai puţine discipline şcolare în urma unei reforme majore

Elevii ar putea avea mai puţine discipline, iar profesorii nu vor mai fi obligați să stea la muncă mai mult de 35 de ore pe săptămînă. Sînt doar cîteva dintre inițiativele Ministerului Educației, care își propune să elaboreze pînă la sfîrşitul acestui an un proiect de reformare a sistemului de învățămînt din țară.

Primii paşi deja au fost făcuţi, iar ministerul susţine că unele prevederi ar putea fi implementate chiar din 2018.

Una dintre inițiative ține de evaluarea procesului de optimizare a școlilor din țară. În acest sens, copiii, părinții, dar și profesorii vor îndeplini chestionare pentru a vedea gradul de adaptare la noile schimbări. În funcţie de rezultatele acestor studii, se va decide crearea filialelor, dar și motivarea financiară a profesorilor care sînt nevoiți să meargă la muncă în altă localitate.

"Ne interesează să vedem și calitatea de transportare a celor circa 18.000 de copii, dacă întradevăr se transportă cu autobuz școlar sau arendat. Dacă întradevăr cadrele didactice din școlile care s-au închis au fost reangajați", a afirmat șeful Direcției Învățământ Preuniversitar, Valentin Crudu.

Una dintre școlile închise în urma procesului de optimizare este gimnaziul din comuna Greblești.

Asa arată acum gimnaziul din comuna Greblești care a fost în

chis in anul 2013. Chiar înainte de a-i sista activitatea, clădirea instituţiei a fost reparată, ferestrele vechi au fost înlocuite cu termopane, iar acoperişul schimbat. Cîndva un edificu important al localității, astăzi a ajuns doar o clădire uitată, care se deteriorează si e împânzită de gunoaie.

Părinţii şi copiii spun că întâmpină acum un şir de dificultăţi.

Pe lîngă revizuirea procesului de optimizare, Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi că evaluează şi curriculumul școlar pe fiecare disciplină în parte. În proces sunt implicați 500 de specialişti din domeniul educaţiei. Unele discipline ar putea fi comasate, iar numărul de ore va fi redus.

"20 de ore învață cei din școala primară și ajung pînă la 34 de ore cei de la treapta de liceu. Pentru noi este destul de mult. Copiii trebuie să învețe ceea ce ar putea să le fie de folos doar. Să avem conținuturi moderne. Nu înseamnă că vor fi conținuturi mai ușoare", a spus șeful Direcției Învățămînt Preuniversitar, Valentin Crudu.

În același timp, ministerul Educației își propune să micșoreze timpul petrecut de profesori în instituție pînă la 35 de ore pe săptămînă. Iar anumite activități ale cadrelor didactic, precum întîlnirile cu părinții, vor fi plătite. Ideea este salutată de profesori.

"Eu vreau să mă bucur împreună cu colegii mei pentru faptul că măcar într-al doisprezecelea ceas am fost auziți de minister. Dacă îl impunem pe învățător să stea la locul de muncă 35 de ore, înseamnă că trebuie să creăm condiții de pregătire pentru a doua zi: computer, sală de relaxare, bibliotecă amenajată", a afirmat directorul liceului
Gheorghe Asachi Chişinău, Boris Volosatîi.

Ministerul optează pentru reducerea volumului de rapoarte pe care trebuie să le prezinte angajaţii din sistemul de învățământ. Numărul acestora va fi redus cu 50 la sută.

Sursa: prime.md

Cuvinte cheie:

scoala , învăţămînt , reforma

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
4240 locuitori

Ermoclia este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Ermoclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ștefan Vodă și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4240 de oameni. Satul Ermoclia a fost menționat documentar în anul 1770.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.