20 iulie 2017, 10:15 Realitatea moldovenească views 4818
Noua structură a Guvernului: Lista ministerelor prezentate de Filip
20 iulie 2017, 10:15 Realitatea moldovenească views 4818

Noua structură a Guvernului: Lista ministerelor prezentate de Filip

Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un demers în adresa Parlamentului în care solicită să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale.

Noua structură a Cabinetului de miniştri include următoarele Ministere:

Ministerul Economiei și Infrastructurii

Ministerul Finanțelor

Ministerul Justiției

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene

Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Apărării

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

Lista ministerelor indicate rezultă din schimbarea denumirii și preluarea unor domenii de activitate după cum urmează:

Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cumodificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Ministerul Culturii va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Educației, de la Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În structura actualului Guvern, al cărei listă de ministere se solicită a fi modificată, membrii Guvernului, conducătorii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Biroului politici de reintegrare a țării, vor deține în continuare statutul de viceprim-ministru.

După aprobarea de către Parlament a Listei ministerelor, Guvernul urmează în termen de 3 luni să întreprindă măsurile necesare în vederea reorganizării structurii organelor centrale de specialitate ale administrației publice, să prezente Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu noua structură a organelor centrale de specialitate ale administrației public şi să asigure ajustarea cadrului său normativ.

Amintim că, pe data de 20 ianuarie 2016, Parlamentul a acordat Guvernului vot de încredere pentru realizarea Programului său de activitate. Guvernul și-a asumat în calitate de obiectiv primar realizarea reformei administrației publice centrale, inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice și a costurilor administrative.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

guvern , reforma , minister , Pavel Filip

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
1284 locuitori

Lingura este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Crăciun, Lingura și Popovca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cantemir și la 129 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1284 de oameni. Satul Lingura a fost înființat în anul 1910.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.