31 martie 2017, 12:25 Realitatea moldovenească views 4824
Deputaţii vor fi lipsiţi de imunitatea parlamentară
31 martie 2017, 12:25 Realitatea moldovenească views 4824

Deputaţii vor fi lipsiţi de imunitatea parlamentară

Deputaţii vor fi lipsiţi de imunitatea parlamentară, potrivit unui proiect de lege adoptat ieri, în prima lectură de către Parlament.

Iniţiativa prevede eliminarea alineatului (3) al articolului 70 din Constituția R. Moldova. Totodată, modificarea nu va limita independenţa deputatului și nu va afecta dreptul acestuia la libertatea opiniei şi votului, care este prevăzută la art. 71 din Legea Supremă a țării. Astfel, deputatul nu va putea fi tras la răspundere penală, civilă sau contravenţională pentru voturile sau opiniile exprimate în executarea mandatului.

În cadrul dezbaterilor, deputaţii comunişti şi cei socialişti au specificat că „modificarea Constituţiei va favoriza abuzurile faţă de deputaţi şi va afecta independenţa acestora".

Deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc a menţionat că numărul cazurilor de impunitate a deputaţilor a fost unul foarte mic, de aceea nu sînt clare „motivele care au provocat necesitatea prezentei modificări".

Preşedintele liberalilor, Mihai Ghimpu, a precizat că va susţine modificarea legislativă cu o condiţie - „dacă instanţele internaţionale vor achita deputatul, procurorul şi judecătorul să fie pedepsiţi. Propunem modificarea Codului Penal, deoarece într-adevăr există abuzuri", a afirmat Ghimpu.

Totodată, unul dintre autorii proiectului, deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, a spus că toţi trebuie să fie egali în faţa legii. „Nici o persoană nevinovată nu va avea de suferit, documentul neavînd scopul de a persecuta deputaţii", a remarcat Sîrbu.

În prezent, legea prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului. Iniţiativa a fost avizată anterior de Curtea Constituțională.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

deputat , parlament , imunitatea

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
38 locuitori

Balinţii Noi este un sat din cadrul comunei Iarova, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Soroca și la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 38 de locuitori. Satul Balinții Noi a fost menționat documentar în anul 1909.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.