15 decembrie 2016, 12:15 Realitatea moldovenească views 36107
Termoelectrica a cerut majorarea tarifelor
15 decembrie 2016, 12:15 Realitatea moldovenească views 36107

Termoelectrica a cerut majorarea tarifelor

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunţă pentru 20 decembrie, convocarea unei şedinţe publice la care va fi examinat proiectul de aprobare a preţului reglementat pentru producerea energiei electrice de către SA Termoelectrica.

Cel mai mare producător de energie electrică din Republica Moldova (fără regiunea transnistreană), SA Termoelectrica a solicitat încă patru luni în urmă ajustarea tarifelor la energia termică şi cea electrică.

Dacă în cazul energiei termice ANRE a decis destul de operativ modificarea tarifelor, acestea intrând în vigoare deja la 1 octombrie 2016, în cazul energiei electrice, examinarea a luat cu trei luni mai mult timp.

Termoelectrica a solicitat o majorare cu 12,3%

Astfel, Termoelectrica a solicitat încă în luna august 2016, examinarea şi aprobarea unui nou tarif mediu la producerea energiei electrice pentru anul 2016, în valoare de 179,51 bani/kWh, ceea ce reprezintă o creştere cu 12,3% faţă de cel mediu ponderat în vigoare.

Amintim că tarifele în vigoare pentru energia electrică livrată de la liniile electrice au fost stabilite de ANRE încă pe 21 octombrie 2011. Acestea constituie pentru SA CET-1 - 166,14 bani/kWh, iar pentru SA CET-2 – 158,63 bani/kWh, valoarea medie ponderată a tarifelor nominalizate fiind de 159,78 bani/kWh, potrivit calculelor ANRE.

În acelaşi timp din iunie 2015, cele două CET-uri din Chişinău a intrat în componenţa Termoelectrica ca rezultat al procesului de reorganizare a trei entităţi: SA Termocom, CET-1 şi CET-2. În consecinţă acum se examinează şi se aprobă un tarif unic.

ANRE a calculat că tariful va scădea

În urma examinării solicitării Termoelectrica, ANRE a constatat că tariful mediu ar urma să fie de 151,57 bani pentru un kWh, adică cu 8,21 bani sau cu peste 5% mai mic decât cel în vigoare şi cu 15,6% faţă de cel care a fost solicitat de producător.

La stabilirea acestei mărimi ANRE anunţă că s-a bazat „pe principiul acoperirii consumurilor şi cheltuielilor minime necesare şi justificate pentru desfăşurarea normală a activităţii reglementate, cu utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie".

Astfel ANRE a considerat nejustificată propunerea Termoelectrica de a include în calculul tarifelor de producere a energiei atît consumul de gaze naturale, cât şi consumul de păcură.

În consecinţă a efectuat calculele reieşind din consumul doar de gaze naturale. „Or, la actualizarea tarifelor, în funcţie de consumul efectiv al combustibilului, aceste costuri vor fi ajustate", susţine administraţia ANRE.

De asemenea ANRE a redus cu circa 33 de milioane lei valoarea totală a amortizării imobilizărilor solicitată de Termoelectrica, iar nivelul beneficiului reglementat pentru activitatea de producere a energiei electrice a fost stabilit în mărime de 35,48 milioane lei, cu aproape 11 milioane lei mai puţin.

În plus ANRE a estimat că Termoelectrica va livra cu trei milioane kWh mai multă energie decât a planificat, iar la retribuţia muncii a mai tăiat circa un milion de lei.

În acelaşi timp în calcul a fost luată majorarea costului energiei electrice produse cu 10,51 bani/kWh (8,7%) în rezultatul modificării tarifelor la gazele naturale.

De notat că aceste tarife sunt pentru anul 2016, respectiv pentru 2017 ar urma ă fie efectuată o altă ajustare la începutul anului.

Sursa: jurnal.md

Cuvinte cheie:

energie electrică , tarife , majorare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1850
Populația:
276 locuitori

Plop este un sat din cadrul comunei Coşcalia, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 44 km de orașul Căușeni și la 69 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 276 de oameni. Satul Plop a fost menționat documentar în anul 1850.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.